Liviu Dragnea: Regiunile vor fi create pe criterii functionale

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat ca viitoarele regiuni vor fi create pe criterii functionale, care sa le asigure si resurse, aceste regiuni urmand sa poata realiza proiecte mari de dezvoltare dar cele de interes local.

„Regiunile le facem pe criterii functionale. Regiunea odata facuta, sa aiba acolo tot ce trebuie, toate resursele. Banii trebuie sa plece de la Bucuresti la nivel regional, iar guvernul sa se ocupe de politicile publice nationale, nu sa stea ministrul sa dea cu bidineaua intr-o scoala sau sa aprobe o alimentare cu apa”, a argumentat Liviu Dragnea.

Acesta a mentionat ca se are in vedere si stimularea localitatilor mici, a comunelor, sa se asocieze astfel incat impreuna sa poate realiza proiecte de interes local.

Vicepremierul a mentionat ca judetele sunt structuri bine organizate, care cunosc foarte bine problemele, necesitatile fiecarei comunitati si localitati, dar sunt prea mici, in primul rand ca suprafata, dar si din perspectiva puterii economice, pentru a putea genera fiecare in parte proiecte foarte mari, de tipul autostrazilor sau altor investitii majore.

„Judetul este o structura bine organizata astfel incat sa se stie nevoile fiecarei localitati. Dar e mult prea mic sa poata genera proiecte mari, de anvergura. Nu poate judetul sa genereze si sa gestioneze asa ceva. In primul rand este prea mic. Guvernul este prea mare. Si atunci este nevoie de acest nivel intermediar, pus intre judete si guvern, regiunea”, a afirmat vicepremierul.

Liviu Dragnea a adaugat ca regionalizarea va fi facuta odata cu descentralizarea, pentru ca regiunile si judetele au nevoie si de resurse. Descentralizarea va insemna trecerea directiilor si institutiilor judetene subordonate acum ministerelor in subordinea consiliilor judetene.

Unul dintre argumente este acela ca respectivele directii judetene vor avea conducere subordonata consiliilor judetene, foruri alese prin vot, odata la patru ani, direct interesate de buna functionare a activitatii institutiilor subordonate.

Regiunile ar urma sa fie conduse de un presedinte de regiune, a afirmat vicepremierul, care a mai spus ca pentru Oltenia in functia de presedinte de regiune vede „multi oameni”. ”Mai bine sa-i spunem presedinte de regiune, eu cu guvernator am o mare problema, vreau ca Romania sa ramana stat national unitar si guvernator implica guvernare regionala. Si vreau sa ne ferim de asta pentru ca nu vreau sa croim un sistem care peste 10, 20,30 de ani de zile sa produca alte efecte si sa ne blesteme generatiile urmatoare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.