Lucrare asteptata. Apa pentru satul asezat pe trei vai in Timis

Silagiu, localitate timiseana cu circa 800 de locuitori, situata la 4 km de Buzias, cunoscuta si sub numele de „satul asezat pe trei vai”, este lipsita de alimentare cu apa potabila in sistem centralizat. Situatia se va schimba in viitorul apropiat, printr-o investitie realizata de societatea Aquatim.

O retea de distributie a apei, insumând 12,5 km de conducte, va alimenta toate strazile din Silagiu cu apa potabila, adusa din Buzias. Lucrarea, atribuita recent, prin licitatie, firmei Complet Instal Construct SRL, din Oradea, costa 2,4 milioane de lei si va fi executata in 12 luni.

Infiintarea sistemului de distributie a apei in Silagiu, prin interconectare la reteaua de apa a orasului Buzias a inceput cu o aductiune de apa potabila, deja executata in cadrul altui contract. Conducta de aductiune, de circa 2,5 km lungime, realizata din polietilena de densitate inalta, este amplasata de-a lungul drumului judetean care leaga Buziasul de Silagiu.

Etapa aflata acum in implementare vizeaza realizarea gospodariei de apa, de la intrarea in Silagiu, compusa din doua rezervoare de inmagazinare, de 60 mc fiecare, o statie de pompare, o instalatie de dezinfectie cu hipoclorit de sodiu si a retelei mentionate. Vor fi, de asemenea, realizate 275 de bransamente de apa, formate din conducte de bransament si caminele de apometru, complet echipate pentru fiecare gospodarie.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.