Lugojul pierde derby-ul cu Blajul din Liga Nationala de volei. Urmează meciurile din Cupa Romaniei

TIMIS. CSM Lugoj a pierdut în trei seturi duelul cu Volei Alba Blaj, o partidă care a dus gruparea oaspete pe prima poziție în clasamentul Ligii Naționale.

CITESTE SI: Romania invinge Belgia si se califica la Cupa Mondiala. Jucatorii Timisoarei au inscris majoritatea punctelor. VIDEO

Primul set al întâlnirii a fost și cel mai echilibrat, în care ambele echipe au fost pe rând la conducere pe tabelă. Ecartul maxim în favoarea gazdelor s-a înregistrat la jumătatea setului, când Lugojul conducea cu 4 puncte. A fost momentul în care Blajul a revenit și a preluat conducerea. În cele din urmă oaspetele s-au impus cu 25-23, după 28 de minute.

Și celelalte două seturi ale întâlnirii s-au desfășurat după aceeași rețetă. Lugojencele au condus, însă de fiecare dată Blajul a revenit pe tabelă și s-a impus cu 25-19, respectiv 25-17. În actul al treilea, punctul care a conființit victoria ardelencelor a fost semnat de fosta jucătoare a Lugojului, Yelizaveta Ruban.

Pentru gazde, cea mai bună marcatoare a fost Andra Artin, autoare a 9 puncte, urmată de Tamara Miljevic, cu 8 puncte, și Ariana Pîrv, cu 7.

Lugojul va termina sezonul regular pe locul 5 și va întâlni în play-of Corona Brașov sau Voluntariul.

Până la acea fază a sezonului, formația timișeană va juca în Cupa României împotriva Argeșului. În cazul în care va trece de gruparea piteșteană, urmează să întâlnească CSM Târgoviște.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.