Lume buluc la moastele Sfantului Iosif cel Nou de la Partos, la procesiunea de la Catedrala din Timisoara. Greu cu distantarea fizica si putine masti. Video
TIMISOARA. Desi preotii au facut apel la respectarea normelor sanitare in vremuri de pandemie, credinciosii s-au adunat in numar mare la procesiunea cu moastele Sfantului Iosif cel Nou de la Partos, Sfantul Banatului, pentru a lua parte la ritualul de la Catedrala Mitropolitana din Timisoara. (Foto sus: Cristina Putan)
Dupa ce au cinstit Inaltarea Sfintei Cruci, enoriasii s-au adunat in seara zilei de 14 septembrie la procesiunea scoaterii moastelor lui Iosif cel Nou de la Partos pentru a insoti racla, asa cum cere traditia, ocolind lacasul de cult emblematic al Timisoarei, care in 15 septembrie isi sarbatoreste hramul.
Multi dintre credinciosi au uitat de masca si de distantarea fizica si la slujba speciala tinuta in Catedrala.
Unii fie nu aveau masti defel, fie le tineau la gat ori pe barbie.
Iosif cel Nou de la Partos s-a nascut in anul 1568 in orasul Raguza din Dalmatia, pe malul Marii Adriatice, si a murit in anul 1656 la manastirea de la Partos.
Iosif de la Partos a fost numit Mitropolit al Banatului in anul 1650, iar dupa trei ani s-a retras din aceasta functie la Manastirea de la Partos.
In timpul vietii, sfantul a facut numeroase minuni. Preoti si calugari de pe Muntele Athos veneau la el pentru a se ruga impreuna.
Viata lui Iosif este descrisa astfel:
”Odata, pe cand sustinea sfanta Liturghie in ziua hramului unei vechi biserici de lemn din Timisoara, in ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, a izbucnit un mare foc in partea de apus a Timisoarei. Un vant puternic intindea parjolul cu repeziciune asupra intregului oras. Multi au pierit atunci in flacari, iar groaza ii cuprinsese pe toti. Sfantul Iosif, vazand prapadul, a iesit in fata bisericii luand cu el Sfintele Taine si cazand cu fata la pamant si cu toata puterea sufletului sau cerand indurare lui Dumnezeu sa scape cetatea de prapad, deodata nori negri s-au ridicat dinspre sud intunecand tot cerul si o ploaie torentiala s-a varsat timp de mai multe ore, fara incetare, pana a stins cu totul focul nimicitor.
Apoi, sfantul s-a inchis in chilia sa si timp de trei zile n-a mai iesit. Cand s-a aratat din nou in lume, pe dosul palmei lui de la mana stanga ii aparuse semnul sfintei cruci, ca si cand ar fi fost ars cu fierul inrosit. Semnul acesta a ramas pe mana Sfantului pana la sfarsitul vietii lui.
In ziua Sfintilor Arhangheli, 8 noiembrie, mergand Mitropolitul la Partos, pentru hramul manastirii de acolo, l-au intampinat o multime de credinciosi. Dand sa intre in biserica pentru a savarsi slujba, a fost oprit de unsprezece ologi si suferinzi care ii cereau indurare.
<Nu-mi cereti mie tamaduire>, le spunea Sfantul, <ci cereti tamaduitorului de oameni, Domnului nostru Iisus Hristos, rugati-va Lui si va veti vindeca>.
Apoi, oprindu-se in mijlocul lor si punand mainile peste ei, s-a rugat si in aceeasi clipa un fior a strabatut trupurile lor istovite de suferinta si, revenindu-le puterea, s-au ridicat cu totul sanatosi. Atunci, plini de recunostinta, multumeau din suflet lui Dumnezeu si Sfantului pentru o indurare ca aceasta asupra lor.
Simtindu-se ingreunat de povara anilor si dorind a petrece viata ce-i mai ramasese in liniste, Sfantul Iosif s-a retras din scaunul mitropolitan al Timisoarei, inchinoviindu-se la manastirea Partos. Trei au mai fost anii pe care i-a petrecut aici (1653-1656) intru rugaciune si faceri de bine, pana a trecut la cele vesnice.
Traditiile spun ca in momentul adormirii sale, clopotele manastirii au inceput sa bata singure, fara sa le traga cineva, ducand in departari trista veste”.
Parerea ta
-
ACEEASI CATEGORIE
Pareri
Unde e politia ? A , am uitat, cand e vorba de ortodocsi legile nu se aplica. daca e vorba de alte religii imediat ii infiereaza si ii arata cu degetul.
Dumnezeu da-le minte. Poate ii salveaza acest cadavru de corona.
Asta nu e profanare? Lasati omul sa „doarma” linistit.
Astia, dupa cum ii vedeti fara masca, sigur vor scapa de COVID-19. Ii scapa Cel de Sus. Ne mai miram de ce suntem inca unde suntem. Nu-mi vine sa cred, eu copil de la tara, ca dupa 50 de ani de stat in Timisoara populatia acestui oras s-a prostit in halul asta. Vorba aia: Pana sa apara Facebook-ul, doar banuiam cata lume este proasta, din presa sau emisiuni TV, dar acum de cand a aparut …stim cu nume si prenume…
Un fel de rugaminte. Preotii au un cuvant important, daca ei nu „insista” pentru respectarea unor reguli sau mai rau poate unii si instiga impotriva regulilor, atunci enoriasii nu vor purta masca si nu vor respecta nicio regula. E pacat pentru oameni ca tocmai Biserica prin vocea unor preoti sa instige la nesupunere si razvratire.
Sigur, Dumnezeu pazeste oamenii dar asta nu e un motiv sa avem un comportament nepasator fata de noi si semeni sau chiar un comportament kamikaze sau sa facem parada cu credinta si sa transformam acest aspect in mandrie.
E o masca pana una alta, nu e placut, lucrez intr-un loc in care 8 ore o port zilnic, cred ca e spre binele tuturor sau raul cel mai mic. Sunt de parere ca trebuie sa fim solidari nu sa facem invers sa dovedim ceva, cuiva, ca noi facem nota discordanta.
Am minimalizat efectele pandemiei prin efort comun, e pacat sa stricam acest efort a milioane de oameni pentru ca avem alte pareri noi, ca ni se pare noua ca e altfel si astfel de lucruri.
Nu spun ca nu sunt situatii cand Biserica are dreptul sa fie anti-stat, anti-reguli, gen dictatura comunista, dar situatia de fata nu e una din aceste situatii. E o masca, Iisus a dus o cruce si noi ajungem sa ne vaitam de o masca. In pandemia asta ni s-a dat o „cruce” si ce facem noi ca buni crestini? Refuzam sa purtam aceasta „cruce”, atunci ne mai putem numi noi crestini?
Si in al doilea rand, crestineste, daca am avea dragoste fata de aproapele, ne-am pune masca aia pe fata ca nu cumva „Doamne fereste” sa-l infectez pe aproapele meu, ca nu se stie daca sunt cu virus, poate fi oricine asimptomatic, dar nu, parerea noastra, egoismul nostru si gandul la cat de greu e sa porti masca e mai presus de dragostea fata de aproapele.
Din pacate din nepasare fata de noi si semeni, mandrie ca noi suntem mai grozavi si ca nu suntem o turma de „mascati” sau din egoism, cautam orice scuza ca sa nu respectam niste reguli care nici macar nu ar trebui impuse prin lege, ar trebui sa fie niste reguli auto-impuse si de bun-simt.