Mai multi muncitori pe santierul noii maternitati de langa Spitalul Judetean Timisoara. Structura de rezistenta, gata in scurt timp. CJT a cumparat deja primele echipamente medicale pentru bebelusi. Foto

TIMISOARA. Se fac eforturi pentru recuperarea unor mici intarzieri pe santierul noii maternitati Bega ce se ridica langa Spitalul Judetean Timisoara, astfel ca antreprenorul a suplimentat numarul de muncitori.

CITESTE SI: Lovitura pentru Dominic Fritz. Judecatorii de la Curtea de Apel Timisoara: Rebecca Bedelean fost angajata in urma unui concurs ‘aranjat’ pentru gradinar sef

In luna octombrie s-a lucrat la etajul IV al cladirii si s-a trecut la ridicarea peretilor si realizarea compartimentarilor interioare. Pana la finele lunii noiembrie, ar putea fi gata infrastructura de rezistenta.

”In luna octombrie 2022 s-au turnat stalpii si diafragmele (puturile lifturilor, casele de scara) de la etajul IV si s-a inceput cofrarea placii peste etajul IV la corpul A.
De asemenea, au fost realizate inchiderile exterioare din zidarie de BCA de la parter pana la etajul 2 si s-a lucrat la compartimentarile interioare de la demisol, parter si etajul 1.
In cursul lunii noiembrie 2022, ne asteptam sa fie finalizata structura de rezistenta, deoarece a fost suplimentat personalul de executie (TESA si muncitori) pentru a se recupera din intarzieri”,
au declarat pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii Consiliului Judetean Timis.

Consiliul Judetean Timis a cumparat deja primele echipamente medicale pentru viitoarea maternitate 

In paralel cu lucrarile la spital, au fost finalizate deja si primele licitatii pentru achizitionarea de echipamente medicale cu care sa fie doatata noua maternitate. Este vorba despre mai multe aparate necesare interventiilor pentru aducerea pe lume a bebelusilor care vor vedea lumina zilei in noua unitate sanitara.

Toate achizitiile de echipamente medicale derulate in perioada iulie-august 2022 au fost finalizate cu semnarea contractelor, prestatorii urmand ca in termen de 90 de zile de la semnare sa furnizeze echipamentele. Pana in prezent, au fost receptionate 5 echipamente din 9 achizitionate, ultima achizitie se preconizeaza a se receptiona in prima parte a lunii decembrie„, precizeaza pentru opiniatimisoarei.ro reprezentantii CJT.

Cumpararea de aparatura medicala si mai apoi de mobilier de catre Consiliul Judetean Timis va continua in urmatoarele luni, pentru ca in momentul in care constructia va fi gata, sa si poata fi si dotata si amenajata cat mai rapid.

***

Va reamintim, reprezentantii Consiliului Judetean Timis au semnat, in 6 iulie 2020, contractul prin care lucrarea (proiectare+executie) a fost incredintata asocierii Constructii Erbasu SA – Tehnodomus SRL – Hospital Technical Solutions – Kral Medical Solutions SRL – Tehnoplus Medical Service – Sfera Con.

Lucrarea este finantata din fonduri europene si prevazuta sa dureze 2 ani, cu tot cu proiectare, iar costurile se ridica la aproximativ 13 milioane de euro, cu tot cu dotarile ce vor completa aparatura acum existenta la Maternitatea Bega.

Noua maternitate va avea compartimente de fertilizare in vitro, obstetrica-patologica, ginecologie, chirurgie laparoscopica si histeroscopica, obstetrica fiziologica si de spitalizare de zi. De asemenea, sunt prevazute compartimente de terapie intensiva, prematuri, nou nascuti eutrofici, cat si facilitati pentru insotitori. Maternitatea va avea si o sectie ATI, bloc operator, sali de nasteri si camere de garda.

Suprafata noii maternitati, care este ridicata in vecinatatea Spitalului Judetean Timisoara, langa Casa Austria, va fi de 5.000 de metri patrati.

In noua cladire spatiul va fi impartit in patru – „curat, murdar, intermediar si neutru”, pentru a reduce riscul de infectii nosocomiale si pentru o mai mare eficienta a actului medical.

Datorita proximitatii Unitatii de Primiri Urgente, se va realiza o interconectare intre Clinica de Obstetrica-Ginecologie si departamentele Spitalului Judetean (de exemplu: pneumologie, cardiologie, laborator, radiografie, etc.). De asemenea, va fi posibila utilizarea transportului cu salvari de la maternitate pana la UPU sau de la Urgente pana la noua maternitate.

Va avea 124 de paturi, cu 30 mai multe decat cele care deservesc in prezent batrana Maternitate Bega.

Totodata, personalul medical va lucra cu echipamente noi, performante, care vor fi achizitionate in cadrul proiectului. In noua maternitate va exista si iluminat inteligent, bazat pe controlul luminii pentru pacienti.

Actuala Clinica de Obstetrica-Ginecologie Bega din Timisoara functioneaza intr-o cladire istorica modernizata, care insa are o vechime de 142 de ani si nu a fost construita in scopuri medicale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Parcarea e foarte mare la noul spital, ați gândit bine!!!Vreau sa vad unde vor parca oamenii..