TIMISOARA. In 11 decembrie suntem chemati din nou la urne, pentru a doua oara in acest an. Dupa ce in luna iunie ne-am ales primarii si consilierii, acum ne vom alege parlamentarii.
Mai exact, lista cu cei care ne-au convins ca merita sa le acordam increderea si votul nostru, pentru a ne reprezenta cu cinste si demnitate Timisoara si judetul.
Unde votam
Alegatorii voteaza numai la sectia de votare la care le este arondata strada sau localitatea unde isi au domiciliul ori resedinta. La Timisoara, fata de alegerile locale din luna iunie, numarul sectiilor a scazut, dupa ce cateva au fost comasate. Vezi AICI lista cu strazile si sectiile de votare de care apartin.
Acte pentru votare
Aveti nevoie de unul din urmatoarele documente: cartea de identitate, cartea electronica de identitate, buletinul de identitate, pasaportul diplomatic sau de serviciu, carnetul de serviciu militar.
Votarea
Procesul electoral se va desfasura duminica, 11 decembrie 2016, intre orele 7.00 si 21.00.
Veti primi o stampila si doua buletine de vot, unul pentru camera Deputatilor si celalalt pentru Senat.
Urna speciala
Cetatenii cu drept de vot care nu se pot deplasa la sediul sectiei de votare din cauza de boala sau invaliditate pot solicita urna speciala.
Frauda la vot se pedepseste
Tentativa de vot multiplu este pedepsita cu inchisoarea de la 3 luni la 1 an si jumatate.
Pentru judetul Timis au fost tiparite 1.365.000 de buletine de vot cu candidatii pentru Camera Deputatilor si Senat.
In Timis sunt organizate 595 de sectii de votare, dintre care 207 sunt in Timisoara.
In tot judetul Timis sunt inscrisi pe aceste liste electorale 628.000 de alegatori.
Suma cheltuita cu organizarea alegerilor parlamentare in Timis este de 3.482.000 lei.
Ca o noutate, la aceste alegeri care au loc in data de 11 decembrie atat procesul de votare, cat si numaratoarea voturilor va fi filmata cu ajutorul unei tablete. Aceste tablete, care s-au introdus in procesul electoral din Romania, in vara acestui an, la alegerile locale, vor fi distribuite presedintilor sectiilor de votare.