Maia Sandu, premierul Moldovei, onorata la Universitatea de Vest din Timisoara, la ceremonia de deschidere a anului universitar. Foto

TIMISOARA. Ceremonia oficiala de deschidere a anului universitar 2019-2020 de la Universitatea de Vest din Timisoara, de sambata, a avut-o ca invitata pe Maia Sandu, prim-ministrul Republicii Moldova, careia i-a fost acordata Medalia de aur a UVT.

Evenimentul s-a desfasurat in Aula Magna a Universitatii de Vest din Timisoara, unde profesorilor si studentilor le-au vorbit pe rand IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, rectorul Marilen Pirtea si invitata de onoare, premierul moldovean Maia Sandu.

Medalia de aur a UVT, insotita de o diploma de merit pe care le-a primit premierul moldovean Maia Sandu, se acorda in semn de recunoastere a meritelor deosebite pe care cineva (fie cadru didactic universitar si de cercetare stiintifica, absolvent al UVT ori persoana din afara UVT) sau o entitate organizationala (facultate, institut de cercetare, editura, agentie etc.) le-a avut in decursul activitatii sale, contribuind la cresterea prestigiului UVT in plan national si international.

Absolventa a Facultatii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Chisinau, a Academiei de Administrare Publica din Chisinau, unde a obtinut un Master in Relatii Internationale, si a Harvard Kennedy School of Government, Cambridge, SUA, unde a absolvit un masterat in Administratie Publica, Maia Sandu a fost numita premier al Republicii Moldova in iunie anul acesta.

FOTO: Virgil Simonescu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Felicitări Maia

  2. Oare doamna prim-ministru a Republicii Moldova stie ca la Universitatea de Vest exista cadre didactice care cred ca greselile gramaticale ale Vioricai Dancila sunt normale? Poate n-ar mai fi atat de mandra de distinctia primita.