Maria Grapini: Daca dorim o societate mai buna trebuie sa ne implicam

Presedintele PC Timis si candidatul USL la Camera Deputatilor in Colegiul 3 Timisoara, Maria Grapini, considera ca schimbarea clasei politice trebuie sa inceapa cu implicarea tuturor cetatenilor, mai ales a celor care timp de 22 de ani li s-a inoculat ca nu se mai poate face nimic in privinta aceasta.

Maria Grapini crede ca Romania poate deveni puternica daca potentialul de care dispunem este folosit la maximum, iar cetatenii se implica civic, cu atat mai mult  odata la patru ani cand sunt alegerile si decidem cine sa ne reprezinte.

Daca dorim sa avem o societate mai buna trebuie sa ne implicam. Noi, Partidul Conservator am si avut sloganul, inca inainte de a fi in cadrul USL, „Implica-te, schimbarea incepe acum”. In cadrul USL avem, de asemenea, in programul nostru sloganul „Schimbarea trebuie dusa pana la capat pentru o Romanie puternica”. Romania poate sa fie puternica atunci cand omul potrivit este pus la locul potrivit, cand educatia, cultura si pregatirea profesionala sunt la un nivel corespunzator si cand institutiile statului functioneaza eficient. Avem un fond bun, insa acest fond trebuie folosit constructiv, nu distructiv cum a fost folosit in ultimii ani”, a declarat Maria Grapini.

Ea a explicat ca in decursul celor 22 de ani oamenilor li s-a inoculat ca nu pot schimba clasa politica, dar, de fapt, balanta puterii sta exact invers si doar cetatenii ii pot amenda pe politicieni atunci cand gresesc sau nu isi respecta promisiunile.

Suntem una din tarile mari ale Uniunii Europene, avem profesionisti de varf in toate domeniile, dar, din pacate, marea masa a populatiei nu simte acest lucru. De ce? Pentru ca s-a inoculat in ultimii 22 de ani ideea ca toti oamenii politici sunt la fel si nu se mai poate face nimic. Ba da, schimbarea se poate face prin vot, cetatenii sunt cei mai puternici. Ei aleg Presedintele, ei aleg Parlamentul. Ei decid daca cineva care nu a facut ce a spus sa fie schimbat”, a conchis Maria Grapini.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Din partea mea,toti cei care strica banii nostrii pe pliante puse in cutiuta postala si pe afise cat casa NU vor fi votati.

  2. Muncitoarele de la Pasmatex stiu mai bine cu deviza ei…
    ,,Eu fac,nu promit!”,,Distinsa batausa de la Pasmatex se pare ca nu …promite…
    Si pina la urma cu cine dr..ea..qului sa votez?? Ca minciunile pare trase la indigo…

  3. voteaza cu Dugulescu mult mai bine decat Grapini din toate punctele de vedere,plus ca este deputatul in functie si chiar a facut ceva pt colegiu 3

  4. Hai domnule a venit madam Grapini de la Galati sa fie deputat de Timisoara.Sa fim seriosi cine ar putea vota omu lu Felix motanu

  5. Va obtine cateva voturi de la dezinformati si votantii fanatici ai USL.
    Pronosticul meu: max 15 %.

  6. sa se implice cetatenii la ce , la furat?