Masa de Craciun. Retete delicioase pentru prepararea fripturii de porc

Incearca sa schimbi meniul de sarbatoare in acest an. In locul sarmalutelor, carnatilor si fripturii la cuptor poti pregati retete gustoase, cu arome exotice cu care sa impresionezi familia si invitatii.

Porcul este vedeta pe mesele romanilor in zilele de Sarbatori. Ca e cumparat sau taiat de rudele de la tara, o bucata de carne de porc va ajunge cu siguranta si la tine pe masa.

Iata trei retete pentru friptura de porc, care cu siguranta te vor cucerii:

Cotlete de porc iuti si sos cu zmeura

O friptura aromata cu un gust puternic al ardeilor iuti poblano indulcit de sosul cu fructe proaspete. Serveste aceasta friptura langa o garnitura de cartofi.

Ingredinete (4 portii):

2 lingurite pudra de ardei iute poblano (sau orice ardei iute)
½ lingurita sare
¼ lingurita cimbru uscat
4 cotlete de porc cu os (1cm grosime)
ulei de gatit
80ml zeama de supa de vita
2 linguri piure de zmeura (poti folosi si congelata)

Amesteca ardeiul iute cu sarea si cimbrul si freaca cotletele de porc cu acest amestec de condimente.

Incinge bine o tigaie antiaderenta la foc mediu. Unge tigaia cu ulei de gatit si pune in ea cotletele condimentate. Rumeneste-le bine pe fiecare parte (cate 3 minute) pana cand ating gradul dorit de gatire. Scoate-le din tigaie si tine-le calde.

In aceeasi tigaie adauga zeama de supa si lasa-o pe foc jumatate de minut, amestecand si desprinzand de pe peretii tigaii toate resturile rumenite de la carne. Ridica putin intensitatea focului si adauga zmeura. Lasa amestecul pe foc timp de 1 minut pana cand devine usor gros amestecand continuu cu un tel.

La servire adauga peste fiecare cotlet cate 1-2 linguri de sos.

Cotlete de porc in stil caraibian cu salsa de mango

Schimba traditionalele fripturi la cuptor cu aceasta reteta cu un aer exotic.

Ingrediente (pentru 4 portii):

1 ½ lingurite de coriandru uscat
1 ½ lingurite chimion macinat
1 lingurita rasa zahar
1 lingurita rasa pudra de ghimbir
½ lingurita sare
un praf de ardei iute
4 cotlete de porc cu os (1 cm grosime)
ulei de gatit
100g cubulete de mango
100g cubulete rosii
½ legatura coriandru tocat
1 lingura otet de vin rosu
2 linguri ulei de masline

Amesteca condimentele si freaca bine cu acest amestec cotletele de porc.

Incinge bine un grill de fonta sau o tigaie antiaderenta pe care sa o ungi cu ulei de gatit. Pune cotletele la rumenit si lasa-le cate 3 minute pe fiecare parte. Verifica gradul de gatire cu un termometru de carne. Ar trebui sa indice putin peste 60C.

Amesteca intr-un bol mango cu rosiile, corinadrul, uleiul si otetul. Serveste fiecare cotlet cu 1 lingura de salsa.

Muschi de porc condimentat cu mere sotate

Condimentele dulci vor da un gust aparte fripturii tale. Serveste-o langa o salata cu spanac.

Ingrediente (pentru 4 portii):

un praf de sare
¼ lingurita coriandru uscat
¼ lingurita piper macinat
un praf de scortisoara
un praf de nucsoara
500g muschi de porc (taiat in 12 felii)
ulei de gatit
2 linguri unt
350g mere feliate subtire
80g ceapa rosie feliata subtire
60ml cidru de mere
1 lingurita frunze de cimbru proaspat

Incinge o tigaie de fonta la foc mediu. Amesteca sarea, coriandrul, piperul, scortisoara si nucsoara si presara amestecul de condimente peste muschiul de porc.

Unge tigaia cu ulei de gatit si pune muschiul de porc in ea, la foc mediu, prajind cate 3 minute pe fiecare parte, pana cand obtii gradul de gatire dorit.

Scoate friptura si topeste untul in aceeasi tigaie. Adauga feliile de mere, ceapa si un praf de sare. Soteaza timp de 4 minute sau pana cand merele incep sa se rumeneasca. Adauga cidrul peste ele si gateste-le timp de 2-3 minute pana cand devin moi. Incorporeaza apoi si frunzele de cimbru.

Serveste muschiul de porc cu merele sotate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.