Masa de Paste, tot mai scumpa. Vezi ce nu trebuie sa lipseasca de pe masa de sarbatori si cat costa!

TIMISOARA. Ouale rosii, pasca, cozonacul si carnea de miel nu ar trebui sa lipseasca de pe masa de Sarbatorile Pascale. Pentru ca aceasta sa fie cat mai imbelsugata, timisorenii cumpara tot mai multe alimente, chiar daca raman cu ele si dupa sarbatori.

Gospodinele scot din buzunar mai bine de 500 de lei pentru a avea bucate traditionale de Paste. Timisorenii au inceput deja sa porneasca in cautarea celor mai ieftine produse din piete.

Carnea de miel se vinde la preturi diferite. Daca la supermarket acestea sunt mai piperate si ajung la 34 de lei kilogramul, in piete se schimba treaba, iar timisorenii pot achizitiona carnea de miel cu 20-25 de lei kilogramul. Oamenii se plang insa ca nu sunt bani, dar totusi se straduiesc sa puna pe masa de sarbatoare atat friptura, cat si ciorba de miel, drob, legume de sezon, pasca si, de ce nu, cozonaci!

La tarabele din pietele timisorene, gospodinele gasesc un kilogram de rosii cu aproape 5 lei, unul de cartofi intre 1 leu si 2,5 lei, o legatura de ceapa verde cu 1 leu, o legatura de ridichi cu 1,5 lei si o salata verde cu 2,5-3 lei.

Masa pentru o familie de 3 persoane ajunge sa coste aproape 300 de lei, daca este sa luam in calcul si carnea de miel. In plus, nu in toate familiile se mananca miel, asa ca trebuie cautata si o alternativa, cum ar fi carnea de pui sau cea de porc, pentru care sunt necesare alte cheltuieli. Nu trebuie uitate insa nici bauturile, care cresc instantaneu bugetul. Doar o data in an e Pastele.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.