Grav accident de circulație pe Drumul National 57B, în județul Caraș Severin, marți dimineața.
O mașină s-a urcat pe gardul unei gospodarii și s-a făcut praf, după ce șoferul a pierdut controlul direcției într-o curbă.
Doi oameni au fost răniti în urma acestui accident. Acestia au fost preluati de ambulante si transportati la spital pentru îngrijiri si investigatii.
Traficul în localitatea Prilipet a fost îngreunat din cauza accidentului.
UPDATE: Soferul era baut
Politistii au stabilit că tânărul aflat la volan în momentul producerii accidentului era baut.
„În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau doi bărbați de 19 și 32 de ani, din comuna Prigor. Autoturismul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind un copac și oprindu-se în zidul unui imobil.
Din primele cercetări s-a stabilit că autoturismul ar fi fost condus până în localitatea Bozovici de tânărul de 19 ani, iar ulterior, până în momentul accidentului ar fi fost condus de celălalt bărbat.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi ocupanți ai autovehiculului care au fost transportați la spital.
La testarea cu aparatul etilometru a rezultat în cazul bărbatului de 32 de ani, o alcoolemie de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, celuilalt tânăr fiindu-i recoltate mostre biologice.
Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului„, transmit reprezentanții IPJ Caras Severin.
FOTO: DRDP Timisoara
Pareri
Selectia naturala.Dauna totala. Bine ca nu a lovit alti oameni sau masini.