Masti, dezinfectanti si manusi medicale, de vanzare printre legaturi de ceapa si ridichi in piata volanta din Timisoara

TIMISOARA. Surpriza pe una dintre tarabele Pietei volante de langa stadionul din Timisoara. In loc sa vanda zarzavaturi, un barbat avea o altfel de oferta: masti și manusi medicale, dezinfectanti sau bonete.

CITESTE SI: Nu se mai fac operatii si sunt externati toti bolnavii care nu sunt urgente. Noi decizii pentru limitarea infectarii cu coronavirus 

Politistii de la Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice din Timisoara au facut un control in Piata volanta de pe strada Aries unde au gasit un barbat de 30 de ani care vindea cu 7 lei masca medicala si 40 de lei cutia cu 100 de manusi. Iar acesta este doar un exemplu, caci oferta a fost mult mai bogata.

Oamenii legii au confiscat in total, 41.700 manusi, 105 litri (21 bidoane) produs dezinfectant, 10 pungi cu bonete, 1000 bucati talpi, 3 pungi cu masti fara filtru si 24 masti de protectie cu filtru si au aplicat o amenda de 20.000 de lei unei societati comerciale in numele careia barbatul vindea produsele.

Politistii atrag atentia ca vor continua verificarile, impreuna cu lucratori din cadrul Directiei de Sanatate Publica si a Protectei Consumatorului in perioada urmatoare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.