TIMISOARA. SCM winsed.swiss Timișoara joacă în acest final de săptămână primul meci pe teren propriu din returul campionatului, cu o echipă din plutonul fruntaș, Rapid București.
Formația timișoreană vine după o victorie la Constanța, cu peste 100 de puncte înscrise, în timp ce Rapidul a câștigat toate cele trei meciur disputate până acum în 2025.
Înaintea rundei, Rapid ocupă ultima treaptă a podiumului, cu 29 de puncte (12 victorii/5 înfrângeri), în timp ce alb-violeții sunt pe 10, cu 24 de puncte (7 victorii/10 înfrângeri).
Cele două echipe s-au întâlnit deja de două ori în acest sezon, și i-au împărțit victoriile. Rapidiștii s-au impus cu 78-76 în campionat, în timp ce Timișoara a câștigat meciul din optimile de finală ale Cupei României, 77-72.
Partida dintre SCM winsed.swiss Timișoara și Rapid este programată duminică, de la ora 18, în sala Constantin Jude.
Suporterii timișoreni chemați să ajute
Duelul cu giuleștenii are o dublă însemnătate. Clubul timișorean organizează o campanie de donații pentru a o ajuta pe mama unuia dintre junori. Ioana Piroska este mama juniorului Kristof Piroska. Anul trecut, ea a fost diagnosticată cu glioblastom, cea mai agresivă formă de cancer la creier.
Imunoterapia îi poate oferi o nouă șansă la viață, însă suma necesară pentru tratament este foarte mare și poate fi strânsă doar cu sprijin din partea cât mai multor persoane.
Au fost create de asemenea trei conturi în care cei care vor să ajute pot depune bani, cu mențiunea DONATIE TRATAMENT MEDICAL pe numele PIROSKA ANAMARIA IOANA:
Cont BT lei: RO15BTRLRONCRT0CW4380701
Cont BT euro: RO59BTRLEURCRT0CW4380701
Revolut 0040723323398, @pirosk8de