Meciuri pe banda rulanta pentru handbalistii de la Poli Timisoara

TIMISOARA. Detinatoarea Cupei Romaniei, SCM Politehnica Timisoara, incepe noul parcurs pentru apararea trofeului. Conform tragerii la sorti, adversara banatenilor in 16-imile de finala este formatia din liga secunda ACS Szejke Odorheiu Secuiesc. Gruparea din judetul Harghita este liderul seriei C din esalonul al doilea, avand pana acum doua victorii in cele două meciuri disputate.

CITESTE SI: Jupanul de la DRDP Timisoara Cristian Ispravnic arunca cu banii. A cumparat 10 masini de serviciu nou noute pentru sefi. Cu una face naveta la Nadlac un director condamnat penal

Partida se va desfasura in jurul datei de 3 noiembrie pe terenul formatiei din Odorhei. Timisoara va fi gazda unui alt meci din aceasta faza a Cupei, cel in care divizionara secunda CSU Politehnica va intalni HC Buzau din Liga Nationala. O alta echipa banateana, secund divizionara Unirea Sannicolu Mare va evolua la Botosani cu echipa locala Magnum.

Pana la partidele de Cupa, Poli va evolua in campionat. Astfel, miercuri, banatenii intalnesc pe teren propriu pe CSM Focsani, de la ora 18. Daca banatenii au dezamagit, avand doar doua puncte in cinci partide, moldovenii au pornit ca din pusca si sunt neinvinsi, avand patru victorii si o remiza.

Apoi, la final de saptamana Poli revine in cupele europene. Trupa pregatita de Pero Milosevic va juca tot acasa, in turul II preliminar din Cupa EHF cu Olympiacos Atena din Grecia.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.