MediCamp 2022, pledoarie pentru voluntariat. Actiunea Ligii Studentilor Universitatii de Vest ‘Vasile Goldis’ din Arad s-a bucurat de un real succes

La iniţiativa preşedintelui LSUVVG, Arnold Marchiş, cu susţinerea conducerii Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, în special a dnei rector prof. univ dr. Coralia Adina Cotoraci, zilele trecute a avut loc o tabără medicală pentru studenţii care doresc să se înscrie la programele de voluntariat in cadrul instituțiilor medicale publice.

Peste 50 de studenţi din primii ani ai Facultăţii de Medicină au participat la opt cursuri intensive de instruire, dintre care amintim: acordarea de prim ajutor, examinarea pacientului, investigațiile respiratorii şi cardiovasculare, interpretarea și calcularea analizelor medicale, bandajarea și mobilizarea pacienților.

Toate workshopurile au avut câte un coordonator din rândul studenților din anii mai mari de studiu, cu sute de ore de experiență în voluntariat, şi au fost evaluate de medici specialişti din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Echipa de organizare MediCamp 2022 a fost alcătuită din studenţi ai Facultăţii de Medicină din cadrul UVVG: Henry Chiagoziem Iremeka – vicepreședinte, Bogdan Suceveanu – vicepreședinte, Jacqueline Bellinger – secretar general, Ioan Stan – director resurse umane, Ines Masmoudi – manager departament Educație internaţională, Denisa Amalia Jurcă – manager departament Filantropie, Dănuţ Brie – şef an MG 5 și profesor la școala postliceală, Akwasi şi Sabrina – membri LSUVVG, Yama – student.

Sunt deosebit de încântat să văd bunăvoința studenților pentru cariera lor și pentru binele pacientului, dar şi de faptul că am înfiinţat Departamentul de Voluntariat medical, coordonat de Cristian-Vasile Coman. Vreau să mulțumesc, în mod special, conducerii UVVG și doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, pentru sprijinul necondiţionat acordat acţiunilor Ligii Studenţilor UVVG, dar și sponsorilor Medlife și Infomedica, fără de care această tabără medicală nu ar fi fost posibilă. Doresc să mulțumesc colegei mele Ines Masmoudi, manager al Departamentului de Educație internațională pentru tot efortul depus, a arătat caracter și tenacitate pentru ca acest eveniment sa aibă calitățile pe care Liga Studenților le promite studenților UVVG. MediCamp 2022 a fost cel mai reuşit eveniment al LSUVVG de după pandemie, atât din punct de vedere profesional, cât şi al feedback-ului primit. Sunt sigur că MediCamp va continua în viitor și voluntariatul va rămâne o metodă amplă de perfecționare a viitorilor profesioniști în domeniul medicinii” – spune Arnold Marchiş, preşedintele Ligii Studenţ1ilor UVVG.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.