Medicii care fac minuni la Timisoara. O noua operatie in premiera nationala

TIMISOARA. A fost inregistrata o noua reusita medicala de exceptie la Spitalul Judetean Timisoara. Medici romani si germani au realizat pentru prima data in Romania o interventie chirurgicala endovasculara aparte.

CITESTE SI: Cine sterge lacrimile amare de dor ale copiilor din Timisoara cu parinti plecati in strainatate. ‘Ei ii spun mama’. O poveste sfasietoare despre oameni cu suflete de aur 

Operatia a fost efectuata luni, 11 decembrie, in cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculara a Spitalului Judetean de Urgenta Pius Brinzeu. Este vorba de o interventie endovasculara de tratament a anevrismului de aorta abdominala in conexiune cu un anevrism de artera iliaca comuna dreapta, deosebit de complexa.

Medicii Adrian Tutelca, specialist in Radiologie, si Mihai Ionac, in Chirurgie Vasculara, impreuna cu un medic din Germania, Rolf Damrau, au operat un pacient de 81 de ani cu mari probleme cardiace, caruia i-au montat un dispozitiv medical achizitionat prin Programul National de Tehnici Hibride.

Spitalizarea si recuperarea in urma acestor interventii este considerabil mai scurta fata de perioada de recuperare in cazul operatiilor clasice.

Acest tip de interventie este o alternativa la chirurgia deschisa (Bypass aorta bifemural) care implica mai multe riscuri in timpul operatiei si dupa.

Noi interventii chirurgicale de acest tip vor fi efectuate la Spitalul Judetean Timisoara si in urmatoarele zile, de catre aceeasi echipa de doctori.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Jos pălăria pt.acesti,și alți,medici de excepție,oameni dedicați,binecuvântați de DZEU!