TIMIS. Locuri pline de incarcatura spirituala si adevarate bijuterii ale arhitecturii banatene se gasesc inca in picioare in Tara Fagetului.
CITESTE SI: Au vrut sa scurteze drumul, iar acum isi plang in pumni. Zeci de soferi, amendati la Timisoara
Unele au fost restaurate, iar la altele se lucreaza. Vorbim despre bisericile de lemn din Timis, al caror numar a scazut constant de-a lungul anilor, iar Arhiepscopia Timisoarei vrea sa le introduca in circuitul turistic pe cele care inca nu au disparut. De la peste 200 de asemenea bijuterii existente in intreg Banatul in secolul 18, in zilele noastre mai sunt in picioare doar 54.
18 dintre aceste biserici din lemn se gasesc in Timis, in satele din zona Fagetului: Romanesti, Curtea, Crivobara, Dobresti, Dubesti, Zolt, Batesti, Jupanesti, Povergina, Margina, Pietroasa, Crivina de Sus, Poeni, Homojdia, Cosevita, Nemesesti, Grosi si Bulza. Multe dintre lacasurile de cult au fost construite dupa eliberarea Banatului de sub ocupatia otomana de trupele conduse de Eugeniu de Savoya, in 1716. Bisericile sunt construite din barne de stejar, imbinate cu cuie mari, sunt acoperite cu sindrila si au fundatie de piatra.
„Dorinta noastra este de a readuce in atentie bisericile de lemn din zona Fagetului. Avem aici in banatun tezaur minunat, care nu trebuie doar scos la lumina, ci care ar trebui corservat si restaurat pentru ca reprezinta pana la urma temelia credintei neamului nostru romanesc pe aceste meleaguri. Ideea a pornit din aceasta dorinta, insa ea are in atentie doua planuri. Prima data ne-am gandit la faptul ca ar fi bine ca ele sa isi gaseasca cat mai repede restauratori si sa gasim practic fondurile necesare pentru restaurarea lor, si pe de alta parte sa le includem intr-un traseu turistic care sa ii vada pe mai multi sa vada si sa constate ce a insemnat credinta neamului romanesc pe aceste meleaguri si dincolo de toate sa intelegem ca in Banat putem vorbi de o mica Bucovina. Cred ca proiectul de astazi e doar un inceput pentru ca vrem ca in viitor sa configuram un traseu foarte bine definit al acestor biserici, cu o harta care sa le insoteasca permanent, si daca astazi am avut doar o mica brosura, anul viitor sa avem un ghid de orientare turistica „, a spus preotul Zaharia Peres, consilier cultural la Arhiepiscopia Timisoarei.
Pentru ca bisericile din lemn sa fie mai vizibile a fost realizat si un film, deocamdata unul de 10 minute, insa urmeaza sa fie realizat un documentar in care bisericile din lemn din Tara Fagetului sa fie prezentate mai in detaliu.
„Munca la acest documentar, pentru ca acesta este formatul scurt, va fi unul de cel putin 30 de minute, a fost o munca de echipa. Chiar daca pe film scrie doar numele meu, in spate au fost multi oameni care au lucrat la acest proiect. A fost contra cronometru. Nu am avut la dispozitie decat 4 zile pentru ca incepea vremea rea si nu mai puteam sa filmez, nu se putea ridica drona in alte conditii, dar am surprins niste locuri minunate. De aceea, ii indemn pe toti cei care nu le-au vazut sa mearga sa le vada. Doar asa putem sa ii facem pe cei care sunt in masura sa refaca aceste biserici sa constientizeze ca trebuiesc neaparat refacute si redate publicului. Vreau sa mai spun ca in cele 4 zile de filmare si cele 15 locuri pe care le-am vizitat nu am vazut tipenie de om in jur, nu am vazut niciun vizitator, niciun turist. Mergeti sa le vizitati, exista intotdeauna cineva care sa va deschida usa unei asemenea biserici si credeti-ma ca merita„, a declarat Mihai Pinti, cel care a realizat filmul de prezentare a bisericilor din Tara Fagetului.
Va invitam mai jos sa va bucurati sufletul cu frumusetile nepretuite ale Banatului!
Pareri
Asta-i buna … cu „mica Bucovina” … ha ha ha ha … Recomand autorului sa citeasca (sau macar sa rasfoiasca) cate ceva din istoria locurilor despre care scrie, inainte de a incerca sa promoveze (popularizeze) o sintagma care induce o apologie nesustinuta … Probabil ca autorul isi bazeaza logica pe raportarea la „Marea Bucovina” … ha ha ha … si astfel s-a gandit el sa inventeze o „mica Bucovina” si s-o arunce in zona Banatului … Alogenii astia … Incerc sa-mi imaginez ce nivel de cultura (chiar si generala) poate avea un om care debiteaza astfel de elucubratii … Jenant …