Mihail Boldea vine in tara! Avocatul sau il scuza: „Nu e usor sa ajungi din Kenya in Romania”

UPDATE: Mihai Boldea s-a predat la Consulatul din Nairobi, Kenya!

Deputatul Mihail Boldea s-a predat la Consulatul din Nairobi, Kenya, iar avocatul sau a confirmat acest lucru.

_______________________________________________________________________________________________

 

Mihail Boldea

Dat disparut de mai bine de o saptamana, Mihail Boldea revine in prim planul vietii politice din Romania. Avocatul parlamentarului, George Moloman spune ca acesta va veni in tara „maine sau poimaine”, imediat ce rezolva problemele cu biletele de avion.

Boldea chiar isi doreste sa vina in tara, dar momentan este blocat cu biletele de avion„, a declarat avocatul Moloman. El a precizat ca „nu este asa usor sa ajungi in Romania din Kenya„, fiind nevoie de o serie intreaga de escale.
Avocatul a mai spus ca a discutat cu deputatul Boldea despre strategia de aparare, dar ca nu poate da detalii pentru ca nu are acordul acestuia.

Boldea, suspendat din avocatura pe termen nelimitat

Baroul Galati a decis vineri ca deputatul Mihail Boldea, cautat prin Interpol, nu mai poate profesa ca avocat pana la finalizarea cazului sau. Potrivit deciziei Consiliului Baroului galatean, deputatul Mihai Boldea nu mai are voie sa practice profesia de avocat pe termen nelimitat, adica pana cand statutul sau juridic nu va fi clarificat.

Suspendarea va fi ridicata in cazul in care Boldea va fi achitat de justitie. In cazul in care el va fi condamnat, atunci va fi exclus din Barou si nu va mai putea practica niciodata avocatura.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.