TIMISOARA. Cea mai importanta clinica oftalmologica din zona de vest a Romaniei, Vista Vision, a avut oaspeti de seama la Timisoara! Este vorba de insusi ministrul Culturii din Italia, Giancarlo Galan.
Ministrul Culturii din Italia a venit pentru cateva zile in orasul nostru pentru a participa la „Saptamana limbii si culturii italiene” din Banat, eveniment dedicat celor 150 de ani impliniti de la faurirea Republicii Italia.
Pe langa mai multe intrevederi avute cu autoritatile locale, cu rectorii universitatilor si directorii institutiilor de cultura, ministrul Giancarlo Galan s-a intalnit cu oamenii de afaceri italieni, moment de referinta al vizitei sale la Timisoara.
De aceea, Galan a trecut pragul Vista Vision, una dintre afacerile de succes cu capital integral italian, din Regiunea de Vest a Romaniei.
Lider de piata in Italia, de 19 ani, Vista Vision se bucura de traditie in Europa in domeniul microchirurgiei oculare si chirurgiei refractive.
Clinica a implinit anul acesta 5 ani de activitate in Romania, avand deschise locatii in Timisoara, Arad si Baia Mare, cele trei facand parte din reteaua europeana de clinici de oftalmologie.