Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, la Timisoara: „Ii vom penaliza pe constructori pentru fiecare zi de intarziere la autostrada Timisoara – Arad”

Anca Boagiu, ministrul Transporturilor, a spus ca saptamanal primeste inregistrari ale stadiului lucrarilor la autostrada, filmate din avion, si ca Timisul este favorizat, deoarece a primit proiecte de investitii care se ridica la 460 milioane euro, plus alte 42 milioane euro, fonduri nerambursabile, pentru autostrazi.

Boagiu a venit si cu unele vesti pentru Regiunea de Vest: „Acum doua saptamani am inceput semnarea contractelor de autostrada pe coridorul IV paneuropean Nadrag – Arad plus Arad – Timisoara. Timisoara – Lugoj e si ea prevazuta in plan. S-a semnat contractul pe primul tronson. Saptamana viitoare se semneaza si pe tronsonul al doilea. Este vorba de 35,15 km de autostrada in valoare de 198 milioane de euro”.

Ministrul a mai spus ca termenul de constructie este de 18 luni.

Anul acesta incep lucrarile de constructie si pe Lugoj – Deva. Este vorba de 27,4 km, valoarea investitiei fiind de 205,9 milioane euro.

„Vom monitoriza sever constructorii, care au obligatia sa prezinte termene de lucrari. Ii vom penaliza pentru fiecare zi de intarziere. Nu se poate face treaba decat cu masuri dure si monitorizari care se fac in teren”, a mai precizat ministrul Anca Boagiu.

Anca Boagiu a vizitat tronsonul autostrazii Arad – Timisoara si a stat de vorba cu constructorii. „Trebuie un pic mai multa organizare si mobilizare pentru ca nu sunt nici macar 100 de constructori. Dar atata timp cat domnul Sorin Lucaci, directorul Regionalei de Drumuri si Poduri da asigurari ca va fi terminata lucrarea anul acesta, deci se va putea circula, urmand ca anul viitor, la inceputul primaverii, sa se faca receptia, e un lucru bun. Daca e nevoie de extensie de timp ar putea sa o primeasca, dar nu vor primi nici o suplimentare financiara”, a declarat ministrul transporturilor.

In privinta investigatiilor pe care Comisia Europeana le face la Aeroportul din Timisoara, Boagiu a spus ca Ministerul Transporturilor a luat decizia sa sprijine demersurile Comisiei Europene: „Daca schema e asa, vom merge pana la schimbarea echipei de conducere”, a mai declarat Anca Boagiu.

Foto: Dariana Dragos

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.