Misiune economica organizata de CCIA Timis in Emiratele Arabe Unite

TIMISOARA. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită firmele timișene să participe la  misiunea economică multisectorială la Dubai, care se va desfășura în perioada 14-19 februarie 2024.

În cadrul misiunii economice vor fi organizate întâlniri de afaceri în funcţie de interesul participanţilor. Obiectivul major al evenimentului este intensificarea relaţiilor comercial-economice româno-arabe, identificarea de noi posibilităţi de afaceri, stabilirea de contacte directe de colaborare reciproc avantajoase cu oameni de afaceri arabi.

Costul participării la misiunea economică este 1350 Euro pentru membri CCIAT şi include:

  • Bilet avion Belgrad-Dubai-Belgrad cu compania Fly Dubai
  • Cazare 4 nopți la Hotel Stella di Mare 5* – Dubai Marina
  • Transfer la aeroport Belgrad
  • Transfer aeroport-hotel-aeroport la Dubai
  • Asistenţă din partea CCIAT pe perioada desfăşurării misiunii economice.

Confirmarea intenției de participare: 6 noiembrie 2023

Ulterior confirmării de participare, CCIAT va furniza toate informaţiile utile referitoare la documentele necesare.

***

Informații suplimentare și confirmări de participare la Cristina Bădulescu, tel. 0721 896 961, 0372 185 285, e-mail: [email protected].

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.