Mobilizare de forte, dupa ce un om a fost inghitit de ape. Cautari cu scafandri. Foto

S-a dat alarma, vineri dupa amiaza, dupa ce un om a fost inghitit de ape, in judetul Hunedoara.

CITESTE SI: Aproape 600 de soferi care au parcat pe pistele de biciclete din Timisoara, amendati de politistii locali 

Un apel la 112 anunta ca un barbat in varsta de 41 de ani a cazut in barajul de acumulare CHS Hateg pe canalul din Santamaria-Orlea.

Din primele informatii, acesta era un cioban, care a incercat sa recupereze o bucata de lemn care cazuse in apa si care era a fiului sau in varsta de 13 ani.

Pompierii militari scafandri din cadrul ISU Hunedoara si un echipaj de scafandri ai Serviciului Public Judetean „Salvamont” actioneaza pentru cautarea unei persoane de sex masculin, cazuta in apa in canalul barajului Hateg – zona Santamaria Orlea.
Pompierii Detasamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Totesti intervin cu o autospeciala de interventie, o barca, o ambulanta SMURD si cu o Autospeciala de Prima Interventie si Comanda (APIC).
Dispeceratul Integrat a anuntat Hidroelectrica – Sucursala Hateg si a solicitat sa fie luate toate masurile tehnice referitoare la turbionarea apei, astfel incât misiunea de cautare a echipajelor de interventie sa se desfasoare in conditii lipsite de pericole„, au transmis reprezentantii ISU Hunedoara.

Va reamintim, in urma cu doua saptamani un alt barbat, in varsta de 23 de ani, a cazut in acelasi baraj din zona Santamaria Orlea.

Trupul neinsufletit al acestuia a fost gasit joi, la 10 zile de la disparitia in apa.

UPDATE: Dupa aproape doua ore de cautari, echipajele de interventie au scos din apa trupul neinsufletit al barbatului de 41 de ani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.