TIMISOARA. Momente teribile in gara din Ghioroc, judetul Arad, unde un tanar de 19 ani din Timisoara s-a urcat pe un tren de mafa, intr-un act de teribilism, sub privirile prietenilor sai, care nu l-au oprit.
Inevitabilul s-a produs la scurt timp, s-a format un arc electric, iar baiatul a fost curentat la 27.000 V.
„Desi în ultimii ani s-a redus numărul persoanelor electrocutate în stațiile de cale ferată, după ce s-au urcat pe vagoanele de tren, o nouă tragedie s-a petrecut chiar în cursul nopții trecute în stația Ghioroc, unde un tânăr teribilist, în vârstă de 19 de ani, s-a urcat pe un vagon de marfă, garat pe o linie abătută, și a fost electrocutat.
Tânărul, deși însoțit de un grup de prieteni, nu a fost oprit de niciunul dintre aceștia să nu urce pe vagon, din contră prietenii care îl însoțeau au filmat actul de inconștientă extremă surprinzând inclusiv momentul fatal în care tânărul este electrocutat!„, transmit reprezentantii CFR.
Un echipaj SMURD l-a preluat pe baiatul de 19 ani in stare foarte grava. Tanarul a fost transportat la Centrul de Arsi din Timisoara, cu arsuri de gradele 2 si 3 pe 70% din suprafata corpului, respectiv cu un hematom la cap.
Reprezentantii Cailor Ferate Romane trag un semnal de alarma
„ATENȚIE – teribilismul și inconștiența te pot ucide!
Tensiunea în linia de contact este de 27.000 V, iar ACTUL ELECTRIC FORMAT este FATAL!
Cablul sub tensiune creează un câmp electric care este periculos la distanţe mici. Un om care se apropie de cablu, urcându-se pe vagon sau pe locomotivă, devine un fel de paratrăsnet. Fiind neutru din punct de vedere electric, are loc o străpungere a aerului şi o descărcare electrică, formându-se astfel un arc electric la o distanță mai mică de 1.5 metri de linia de contact!
STATISTICA accidentelor prin electrocutare din ultimii 10 ani:
2014 – 2020: 60 de cazuri de persoane electrocutate în zonele feroviare
2021 – 2023: 27 de cazuri de persoane electrocutate în zonele feroviare
2024 (ianuarie – august) – 3 cazuri de persoane electrocutate”, transmit reprezentantii CFR Infrastructura.
Pareri
Cand esti prost de mic…
Teribilismul și prostia ucid!
Ăștia sunt din aia ce au fost învățați de profesori și părinți că , virușii nu exista vezi covid și Bill gates e de vina. Asta până îi lovește viața sau pe alti din vina lor. Păcat de tinerețea lui. Sistem nostru de învățământ este de vina.
Aia e – asta ocupa un pat de care, poate, alt pacient ar avea nevoie din pricina unui accident pentru care nu are vreo vina.
E bine ca l-au filmat idiotii din jurul lui – are cu ce se lauda prostul toata viata.
„toata viata” la arsuri de 70%…
Daca chiar scapa va fi mutilat rau de tot. Pacat!
„toata viata” la arsuri de 70%….Mare minune daca scapa saracu….Oricum aia numai viata n’o sa mai fie.
Nu stiu cu ce au gresit medicii si restul populatiei care cunsuma resurse pentru a salva astfel de specimene! Cat despre prieteni, alte specimene care fac umbra degeaba pe pamant
La scoala nu te mai invata nimic?
L-or făcut instant grill
Selectie naturala se cheama treaba asta
Generația Dorian Popa
sunt destui prosti care au comis-o si din generatia 90 – imi amintesc de bahoi si alti prostani care se credeau teribilisti.
singura sursa a lor de informatii este tik tok si nu aveau de unde sa stie ca oricine se urca pe un vagon cfr o sa tie prajit de arcul electric
Mama prostilor e gravida mereu/Karma nu-i iarta pe prosti !!!!!
Multumesc, Doamne, pentru selectie naturala si imbunatatirea demografiei.
Cf, Jeane?🤡😁🤡
Sper ca stai la parter totusi… Eu nu ma bucur de necazul nimanui, fie el si un bioxid de clei🤡😁🤡 care „si-o cauta”.
Mai mergi si tu pe la biserica sa te linistesti, dar du-te constientizand ca problema ta cea mai mare esti chiar tu🤡😁🤡
„Muzica veche” 😁… my ass, nu intelegi nimic despre nimic.
Hai sa-ti zic un SECRET: disonanta cognitiva are ca „rezolvare” inclusiv ignorarea factorului declansator! Asa ca de ce citesti ce scriu eu?🤡😁🤡 Sau ai cumva pretentia sa fie cenzurat ce nu-ti convine tie? Hmm? Ce parere ai despre cenzura, e rea daca esti tu cenzurat, dar ar fi buna ca sa fie cenzurati cei care au alte opinii decat ale tale? Hmm? Pai frumos e asa?🤡😁🤡