Monica Gabor nu mai e asa de perfecta! Era sa pice de pe scari la inaugurarea unui centru de infrumusetare. FOTO!

S-a dezechilibrat rau si era cat pe ce sa faca buf. Moni era sa-si dea pe spate la inaugurarea unui centru de infrumusetare din Pipera, primul eveniment public la care a fost invitata de cand s-a intors in tara.

Paparazzii au surprins momentul in care Moni s-a impiedicat, alunecandu-i piciorul, fiind la un pas sa cada. Doar o fractiune de secunda a lipsit ca vedeta sa nu se dea de-a rostogolul.

La invitatia gazdelor evenimentului, Moni a urcat pe scena amplasata special pentru a le spune cateva cuvinte invitatilor. Emotionata, probabil, de faptul ca nu a mai vorbit de luni de zile in public, la finalul discursului, tocmai cand greul trecuse, vedeta s-a pierdut.

Cand a vrut sa coboare de pe scena, Moni s-a dezechilibrat, cele trei trepte dovedindu-se adevarate obstacole in calea fostei doamne Columbeanu.

Tocmai ultima treapta a fost cel mai greu de invins, astfel ca odata ajunsa pe ea, Moni era sa cada.

Ea s-a mobilizat, insa, repede, a fentat scara buclucasa si a respirat usurata ca nu a devenit atractia serii intr-un mod pe care cu siguranta nu si l-ar fi dorit. Odata depasit acest moment de „criza”, vedetei i-a revenit instant zambetul pe buze.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.