Morile de la Rudaria, fala Banatului, au incremenit intr-o perdea de gheata!

Timpul parca a stat in loc pe Valea Almajului, in judetul Caras- Severin, dar orefa un spectacol inimaginabil pentru calatorul care ajunge in aceste tinuturi.

Morile de la Rudaria peste care au trecut ani, vremuri si viituri, acum sunt parca incremenite intr-o perdea de gheata care s-a format in jurul lor si in jurul rotilor invartite odinioara de apele repezi ale raului Rudaria de la care si provine numele locului de poveste.

moara-rudaria-iarna1

In urma cu doi ani au mai trecut printr-o grea incercare, nu prima de cand au fost construite. De data aceasta, cand apele raului s-au umflat, au luat cu ele mai multe mori de lemn, iar intre timp acestea au fost reconstruite de localnici. Asta toamna ele au macinat granele cu pietrele lor grele invartite doar cu ajutorul apei si au dat localnicilor faina atat de necesara pentru sezonul rece. Iar acum au intrat la iernat.

E o tacere surda in zona morilor de la marginea comunei Eftimie Murgu, dar e ca intr-o poveste cu palate de clestar si un alb imaculat de la zapada proaspat cazuta in ultimele zile.

Iarna si-a intrat in drepturi si la Rudaria, insa la vara, cu siguranta, tot mai multi turisti vor veni aici si vor admira spectacolul oferit de aceste mori care sunt patrimoniu al UNESCO.

Sursa foto: Salvati patrimoniul Timisoarei Acspt

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.