1 mort si 2 raniti intr-un accident pe soseaua Timisoara – Moravita, dupa ce un tir s-a urcat pe un Ford K si apoi ambele masini s-au rasturnat

Timis. Grav accident pe drumul ce leaga Timisoara de frontiera cu Serbia, chiar pe centura orasului Deta!

Un om a murit, iar alti doi au fost grav raniti dupa ce un Ford K a ajuns sub un tir incarcat cu clei de lemne pentru fabricarea mobilei.

In urma impactului, autotrenul s-a rasturnat in afara drumului. La fel si autoturismul care a fost proiectat pe cealalta parte a soselei de centura, unde s-a transformat intr-un morman de fiare.

Un pasager din autoturismul Ford in varsta de 22 de ani a decedat pe loc, iar conducatorul tirului, cu numere de Serbia, a fost grav ranit. La fel si  soferul din masina mica, un tanar de numai 19 de ani.

Rasina pentru lemne aflat in incarcatura tirului nu s-a imprastiat in cantitate mare pe sosea, insa autotrenul a fost distrus si s-a rasturnat pe marginea drumului

Traficul in zona a fost blocat si s-au format coloane de masini in ambele sensuri.

Echipajul de la descarcerare s-a chinuit aproape o ora sa il scoata pe soferul Fordului din caroseria zdrobita a masinii pentru ca ambulantele sa-l transporte la spital.

Politistii au inceput cercetarile pentru a vedea cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului. Din primele verificari, se pare ca soferul autoturismului Ford K nu a acordat prioritate tirului. Niciunul dintre soferi nu bause inainte de a se urca la volan. Ancheta continua.


Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Dumnezeu sa-l ierte pe cel ce-a decedat… Un baiat cu suflet mare, niciodata nu a deranjat pe cineva cu atat mai mult sa supere.
    Dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca in pace, R.

  2. pakat pentru tine R… dumnezeu sa te ierte si sa te odihneasca in pace.. ai fost un copil super de treaba pakat de tine:(:(

  3. Dumnezeu sa’l odihneasca! Era un baiat de milioane…..Nu te com uita niciodata si te vom iubi mereu R…

  4. Nici nu mai am cuvinte,R a fost un baiat deosebit,nu-l vom uita niciodata:(
    Dumnezeu sa te odihneasca in pace R!