Mos Gerila a fost interzis aproape o jumatate de secol in Romania

Ho, ho, ho, hoo-ho! Cam asa striga Mos Craciun atunci cand mana sania sa cu reni printre nori, sanie incarcata cu saci plini cu jucarii pentru copiii cuminti. Ei, dar poate ca unii dintre dumneavoastra nu stiti ca Mos Craciun a fost interzis aproape o jumatate de secol in Romania. Aceasta inlocuire a lui Mos Craciun s-a facut doar la nivel oficial, caci oamenii oricum il sarbatoreau. Si fiindca, cetatenii Romaniei continuau sa-l astepte pe Mos Craciun, tovarasii au hotarat sa-i gaseasca un inlocuitor mosului.

De fapt, acest inlocuitor era un surogat, o sosie (nedemna) a mosului crestin, acesta numindu-se… Mos Gerila. Era interesant daca ar fi inlocuit-o pe Merry Christmas (sic!) cu… Baba Dochia ! Eh, dar eu totusi ma numar printre cei fericiti, care copil fiind la tara l-am mai prins pe Mos Craciun in drumurile sale troienite. Deci, noi copiii „tarani“ de la sat, nu-l sarbatoream pe Mos Nicolae ci doar (si exclusiv) pe Mos Craciun. Il asteptam cu nerabdare pe mos, si discutam intre noi despre venirea sa cu o frenezie si o teama, greu de descris in cuvinte. Atunci, cand ningea tare, tare de tot, satul ramanea izolat de restul localitatilor. Noi copiii, ne luam saniile din lemn (unii aveau sanii de fier facute in fabrica de la Bocsa) si urcam pe dealuri. Derdelusul nostru era lung si daca ne urcam de pe Talva (dealul inalt) puteam cobori pana la pod la Poganis, aproape un kilometru si prindeam o viteza pe saniuta, formidabila. Deci, putem spune ca aveam un mega derdelus.

Seara Craciunului era sfanta pentru noi, iar colindatorii adulti veneau cu coruri si fanfara in colindat. Noi copii mergeam in „pitarai“ si cantam „O ce veste minunata“ sau… recitam plugusorul, asa cum era el scris in abecedarul de la scoala. Apoi, asteptam pe Mosul sa vina acasa. Acum, incercati sa va imaginati cam cum arata Mosul Craciun al nostru de la sat. El nu era imbracat in cojocel de panza rosie si nu era mascat cu barba alba din vata, ci mosul nostru avea pe el un cojoc adevarat de oaie mitoasa iar barba si mustatile erau din fuior de lana. Mosu’ avea in spate un sac vechi de canepa si cand intra in camera ne intreba cu o voce groasa… „care nu ati fost cuminti ca sa va bag in sac!“.

Sa nu va spun, ce tipete si urlete erau din partea noastra a copiilor. Cei mai fricosi urlau si se ascundeau sub pat de frica mosului. Eu, paralizat de frica stateam in mijlocul camerei smiorcaindu-ma doar (stiind ca am fost cuminte) si asteptam inevitabilul. Intr-un an, Mos Craciun mi-a adus un trenulet care se tragea cu cheia. Eram fermecat! Trenuletul era din tabla si avea un vagon-remorca dupa el, vagon in care transporta un bustean.

Trenul facea o tura si cand ajungea la o anumita destinatie, bascula busteanul si apoi mergea cu spatele; apoi din nou revenea si incarca busteanul. Stateam pe burta fermecat urmarind trenuletul si priveam figurile de calatori pictate pe locomotiva si vagoane, dorindu-mi tare mult sa pot sa ma fac mic, mic de tot ca sa pot sa intru in locomotiva ca s-o conduc chiar eu. A fost, pe departe cel mai frumos cadou primit vreodata de la Mos Craciun, desi n-am reusit nici pana acum sa intru inauntru, in trenuletul jucarie. Poate in viitor, nepoteii mei vor reusi macar ei, virtual pe computer sa intre si sa conduca trenulete-jucarii…