Nationala Romaniei de baschet ataca Macedonia si Kosovo cu mai multi jucatori din Timisoara

Echipa nationala de baschet masculin a Romaniei s-a reunit si a demarat pregatirile pentru meciurile cu Macedonia si Kosovo din precalificarile FIBA EuroBasket 2021. Tricolorii vor disputa aceste meciuri pe 21 si 24 februarie, primul la Ploiesti, iar cel de-al 2-lea in deplasare.

CITESTE SI: E oficial. Timisoara va avea un skatepark nou nout pana in vara 

„Vulturii” au nevoie de doua victorii, dintre care una la mai mult de 14 puncte (contra Macedoniei) pentru a merge in grupele principale de calificare, altfel va urma un alt tur de precalificare.

Din lot, fac parte mai multi jucatori ce au, sau au avut legatura cu Timisoara. Dragos Diculescu si Catalin Baciu sunt componentii lui SCM, in timp ce Tudor Gheorghe si Lucas Tohatan au evoluat campionatul trecut pe Bega. Un jucator de baza al echipei, Alexandru Olah (Kangoeroes Basket Mechelen), este timisoarean, iar antrenorul Tudor Costescu a pregatit echipa banateana pana la finele sezonului trecut.

Ma bucur foarte mult de faptul ca atmosfera este foarte buna, toti cei prezenti sunt optimisti. Suntem foarte increzatori dupa victoria cu Kosovo si avem acum o saptamana sa ne pregatim la parametrii optimi pentru a ne lupta cu sanse reale pentru calificarea in faza superioara. Din pacate, in ultima vreme ne-am tot confruntat cu o serie de accidentari si probleme medicale in randul jucatorilor selectionabili. Aceste ferestre din campania continentala de calificare ne dezavantajeaza din punct de vedere al jucatorilor valizi, fiind nevoiti din motive medicale sa renuntam la unii dintre sportivi care se aflau in vederile noastre. Am convocat 16 sportivi pentru ultimele confruntari cu Macedonia si Kosovo iar dupa evaluarea medicala de vineri vom stabili care sunt apti sa ramana in pregatire pentru aceste meciuri. Ne dorim foarte mult sa ne calificam mai departe si este foarte important sa castigam cel putin un meci”, a spus Tudor Costescu.

Prima liga de baschet masculin este in pauza odata cu aceasta dubla a nationalei. SCM Timisoara va juca urmatorul meci in campionat in 2 martie, pe teren propriu, cu SCM Craiova.

sursa foto: 24secunde.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.