TIMISOARA. Multe dintre fabricile Timisoarei de odinioara, de pe portile carora ieseau conserve, pantofi, palarii, dulciuri si multe altele ce ajungeau in intreaga lume, acum sunt doar o amintire, ruine sau chiar au fost rase pe pe fata pamantului in anii de dupa Revolutie.
Pravalii cu staif din intreaga Europa, dar si din locuri indepartate din Asia sau America se aprovizionau de aici, de la Timisoara, cu produse de cea mai buna calitate iesite din mainile harnicilor banateni.
Multi dintre timisoreni isi aduc aminte cu nostalgie de marmelada de la Fructus, de gustul de odinioara al ciocolatei Kandia, de vremurile cand incaltau pantofii Guban de altadata sau purtau cu mandrie o palarie de la Paltim.
Din pacate, in zilele noastre lucrurile s-au schimbat complet in halele unde odinioara inflorea economia si, odata cu ea, un oras faimos si respectat.
In unele dintre aceste hale, locul muncitoarelor cu halate si baticuri a fost luat de domnisoare imbracate sumar si dornice de distractie. Este cazul fostei fabrici de palarii Paltim de pe bulevardul Republicii unde acum functioneaza un club. Masinariile au fost inlocuite cu mobilier de club, cu iluminat discret si cu muzica ce uneori se aude pana in strada.
Fondata in anul 1896, fabrica de palarii „Paltim” a fost prima intreprindere de profil din zona de sud-est a Europei.
Capitalul de deschidere a afacerii a fost austriac, investitia venind de la industriasul Filip Lenstein, care a adus si aparatura si specialisti din strainatate. Magazinele din marile capitale europene, dar si din Asia, erau aprovizionate zilnic cu palariile produse in cartierul Iosefin, din Timisoara. 250 de persoane erau angajate la fabrica in anul 1900. Pe atunci, palariile de Timisoara au fost prezente la expozitii din toata lumea: New York, Tokyo, Bagdad, Buenos Aires, Beijing, Paris etc.
CITESTE SI: Fabrica de palarii a Timisoarei, in grija nimanui. Ce s-a ales de Paltim? FOTO!
Pe langa palariile din lana si par de iepure, din 1952 fabrica „Paltim” a inceput sa produca, pentru piata romaneasca, berete civile si militare. Din anul 1972 si-a extins gama produselor prin asimilarea producerii palariilor din tesaturi pe suport termoplast si a palariilor din diferite tesaturi, ce aveau in compozitie fibre naturale (lana, bumbac, in).
Intre timp, din 1948 si pana in 1990, societatea a fost in proprietatea statului, iar din 1990 a devenit proprietate privata, procesul fiind finalizat in 1995. Activitatea a continuat la fabrica, desi in alte conditii, s-a deschis si un magazin de prezentare la parterul imobilului de pe bd. Republicii. In 2006, insa, au aparut primele scandaluri intre sindicat si Consiliul de Administratie al fabricii, dupa ce o parte din actiunile afacerii au fost vandute unei societati din Bucuresti. De prin 2007, in fabrica nu s-a mai lucrat si au existat zvonuri ca se dorea mutarea activitatii in afara orasului, lucru care nu s-a mai intamplat.
Si in apropierea Complexului Studentesc, mai exact pe strada Pestalozzi, in trecut, productia duduia. Doua fabrici au functionat aici. Este vorba de Garofita, o intreprindere textila, dar si Dura, o fosta fabrica de baterii. In locul lor acum au aparut mici afaceri, discoteci, sali de dansuri.
Mai multe foste fabrici din Timisoara au fost facute una cu pamantul. Este cazul fabricii Dermatina de pe Calea Sagului unde acum a fost ridicat un mall.
Dermatina a fost infiintata in anul 1934, avand ca obiect de activitate fabricarea de materiale de slefuit pe suport. In anul 1954, intreprinderea a adaptat utilajele pentru fabricarea pielii artificiale. De-a lungul anilor, gama s-a diversificat, producandu-se inlocuitori de piele pentru marochinarie si tapiterie, fete de masa, manusi de protectie si multe altele.
Si fosta fabrica Fructus a fost daramata in anul 2005, iar in locul acesteia a fost ridicata o cladire moderna de birouri care mai gazduieste si apartamente de lux si o parcare subterana.
Cladirea in care functiona fabrica Fructus de conserve si marmelada, data din anul 1903 si era un simbol pentru oras. Fabrica de conserve a fost cea mai mare de acest fel din vestul tarii si i-a apartinut lui Anton Holender. Din pacate, a dat faliment imediat dupa Revolutie.
Si Industria Lanii care la inceputul anilor 2000 a devenit proprietatea omului de afaceri Ovidiu Tender a fost daramata. In locul ei ar fi trebuit sa infloreasca o zona rezidentiala. Dar asta nu s-a intamplat, iar locul e acum dezolant si intesat de gunoaie.
Din pacate si Kandia, fosta fabrica emblema de ciocolata a Timisoarei a fost rasa de pe fata pamantului nu demult.
Preluarea fabricii de ciocolata “Kandia” Timisoara, infiintata in anul 1890, de catre firma concurenta “Excelent” Bucuresti a purtat amprenta miliardarului libanez Fathi Taher, proprietarul fabricii de dulciuri din capitala, care, in noiembrie 2003, a decis sa lichideze concurenta din Banat. A negociat cu fondul austriac de investitii „Rivta Handelsgescare“, care controla 83,96% din capitalul social al companiei, si in schimbul sumei de cinci milioane de euro a devenit actionar majoritar la „Kandia“.
Desi cele doua fabrici detineau, impreuna, o cota de 40% din piata romaneasca de ciocolata, proprietarul Fathi Taher a hotarat inchiderea unitatii de la Timisoara si transferarea la Bucuresti a principalelor marci fabricate in Banat. La scurt timp, la inceputul lunii iunie 2007, „Kandia”, ajuns in portofoliul celui mai mare producator de dulciuri la nivel mondial, „Cadbury Schweppes”. Odata cu preluarea „Kandia – Excelent”, producatorul britanic de dulciuri a intrat si in posesia imobilului si terenului apartinand „Kandia”. Fabrica s-a intins pe un teren de aproape 10.000 de metri patrati, evaluat la peste 5 milioane de euro.
Fabricile brand ale Timisoarei:
Guban – fabrica de pantofi si marochinarie infiintata in 1937. Dupa o istorie zbuciumata, brandul a rezistat, iar acum continua sa se confectioneze incaltaminte, intr-un spatiu mult restrans fata de vremurile de odinioara.
Fabrica de Ciorapi – a aparut in 1908, iar din anul 2015 aici functioneaza un supremarket. Din fosta fabrica a mai ramas, insa, poarta de intrare considerata monument istoric arhitectural.
Fabrica de seifuri – peste drum de fabrica “Banatul”, se produceau la inceputul anilor 1900, seifurile Anheuer. Aveau un foarte bun renume in lumea celor cu bani.
Comtim – peste 10.000 de timiseni lucrau la fabrica. Este si acesta un caz fericit de societate care duce faima mai departe, desi nu la acelasi nivel ca pe vremea comunismului. Acum poarta o alta denumire.
Fabrica „Banatul” – Infiintata sub numele de Turul, era candva cea mai moderna fabrica de pantofi din Europa. Se produceau 15.000 de perechi pe zi, iar marfa ajungea mai ales in Anglia. Acum este in curs de daramare.
Lista poate continua cu fabricile UTT, „1 iunie”, „Bumbacul”, „Untim”, „Arta Textila”, UMT, Fabrica de Tigarete, Filty, etc. Unele poarta alte nume, altele n-au supravietuit.
Din fericire, mai avem branduri, poate nu la fel de vechi, dar care continua sa dainuie la Timisoara si in aceste vremuri, cum ar fi Elba sau AEM.
Pareri
Traiasca marea hoinareala (tradare?).
Au fost aplicate cu maestrie invataturile lui Sun-Ciu (daca am scris corect) din sec V i.e.n. (desi ele se refereau in general la subminarea existentei.
Si fabrica de piine ? de linga Fructus? Silozul ce abia a fost darimat, piinea pe vatra ce se facea in multe locuri din Timisoara…..
Am vizitat Kandia in 1975, am vizitat Orsova veche inainte de a fi acoperita de apa lacului de acumulare …
Cred ca sunt un pic privilegiata. 🙂
este clar ca aceste foste fabrici , marci s .a .m .d ,au fost masluite cu acte in regula , in anul 1997 in orasul german BAYREUTH , mai traia la varsta de 94 de ani o femeie care avea drept de proprietate asupra plafar timisoara , stia ca nu are ce face din cauza regimului neocomunist iliescian…..
Am fost si eu in vizita cu scoala la Kandia si Ilsa prin anii 70. Frumoase timpuri !
de ciocolata Vinga isi mai aminteste cineva?
Asta ca sa nu mai vorbim de celebra Fabrica de Lapte (unde azi e Billa, la intersectia Gh.Lazar cu Circumvalatiunii). Atunci se mai putea bea un lapte de vaca adevarat iar iaurturile (alea cu capac de staniol argintiu) erau o delicatesa…. Sa mai amintim si de celebrul parizer care avea un gust excelent (chiar daca era facut din cine stie ce) si, mai important, nu avea E-uri, conservanti, coloranti, etc… Acum iaurturile sunt niste porcarii semi-lichide, fara nici un gust (ar trebui sa fie acrisor si „inchegat”, nu?) iar parizerele la fel, gust sintetic, parca mananci plastic… Pentru cei care vor sa mai guste parizerul bun le recomand Parizer Superior de Porc facut la C+C, pe care, din pacate nu-l gasesti la supermarket-uri si nu inteleg de ce, iar in materie de iaurt unul singur se apropie de cel de pe vremea plumbuitului, Iaurtul Pilos cu 10% grasime de la Lidl, restul…toate o apa si-un pamant.