TIMISOARA. De fapt vorbim despre o surpriza, prin faptul ca pana spre final, Poli a jucat de la egal la egal cu Dinamo, pe care a ccondus-o mult timp. In cele din urma, valoarea individuala si colectiva a vizitatorilor a facut diferenta, 29-33.
Poli a inceput curajos meciul cu Dinamo din cadrul etapei a 8-a a Ligii Zimbrilor la handbal masculin si a dominat campioana ultimelor editii. Cu un portar inspirat si cu o linie de 9 metri inventiva, trupa alb-violeta a avut 7-4 si 9-6 dupa 15 minute, apoi Negru, Nantes si Ghionea au bagat echipa oaspete in joc. Probabil momentul decisiv al primei parti a fost la 14-13 pentru gazde, atunci cand pe o superioritate de doua minute, banatenii nu au marcat, dar Dinamo cu un om mai putin a facut-o de doua ori. La pauza s-a intrat cu 15-16.
In partea secunda, Fenici a tras mult timp echipa dupa el, dar Poli, fara Sadoveac pe teren a pacatuit mult la aruncarile de la 7 metri, ratand 4, in timp ce Ghionea a dat 6 din 6. In minutul 42 era 22-22, dupa care incet, dar sigur Dinamo s-a distantat si in cele din urma a reusit o victorie meritata, 29-33.
Poli ramane cu amintirea unui meci bun, dar in care cu mai multa atentie putea scoate mai mult. Fenici cu 7 goluri a fost cel mai bun marcator al banatenilor, iar Ghionea cu 10 reusite a fost golgheterul partidei.