Nicolae Robu, in vizita in Piata Dacia, la inaugurarea a 69 de locuri de parcare: ‘Toata zona a fost igienizata’

TIMISOARA. In plina campanie electorala, primarul Nicolae Robu nu rateaza nicio intalnire cu cetatenii. Pregatit de intemperii, cu soferul Vasile alaturi care sa-i tina umbrela, Robu a luat-o la pas in zona Dacia, unde a inaugurat nici mai mult nici mai putin de 69 de locuri de parcare.

Edilul s-a oprit si in piata, a stat de vorba cu vanzatorii, de la care chiar a cumparat capsuni si cirese. Nu inainte de a afla insa provenienta marfii.

Primarul a fost chestionat de cativa locuitori, care s-au plans de cum au fost realizate unele lucrari. Nicolae Robu le-a inchis gura imediat: „v-a trimis aici PSD, sa ne bruiati actiunea”, tinand sa precizeze ca se simte urmarit de fostii colegi de alianta. Desi s-a lucrat acolo la strazile din jurul pietei, muncitorii primariei n-au ajuns si pe strada Timis. „Pe strada Timis e la fel, iti rupi picioarele pe alei”, s-a plans o femeie, primind asigurari ca se va interveni in curand si pe strada respectiva, la trotuare.

„In toata aceasta zona, in jurul pietei Dacia, au fost amenajari ale tramei stradale, constand in lucrari de reabilitare a trotuarelor si a carosabilelor, de amenajare a unor locuri de parcare, de asigurare a unor treceri line de pe trotuare pe carosabile, pentru ca, din pacate, si aici, inainte erau diferente de nivel date de inaltimea bordurilor. Am avut in vedere ca atat biciclistii, cat si persoanele cu handicap sa nu mai aiba aceste necazuri la traversare. Toata zona a fost igienizata si este o zona foarte dens populata, in care foarta multa lume vine la piata. Sunt convins ca, prin interventiile facute, am adus oamenilor un plus de confort. Lucrarile au costat in total circa 650.000 de lei. S-au amenajat 69 de locuri de parcare noi”, a explicat primarul la fata locului.

Pietarii s-au plans ca pana acum primaria nu prea si-a adus aminte de ei. Piata nu este foarte bine acoperita, iar mesele pe care oamenii isi intind marfa n-au mai fost schimbate de ani buni. Primarul a recunoscut ca nu este multumit de piete, insa promite reparatii, pe viitor.

„Deocamdata nu am facut investitii in aceasta piata, dar se impune sa mai aducem la zi si amenajarile existente aici. Am fost acum vreo doua saptamani pe teren si cu reprezentantii SC Piete SA si vor veni ei cu niste propuneri concrete de interventie. Stim bine ca nu avem motive sa fim multumiti nici de Piata Badea Cartan, cu atat mai mult de Piata 700, unde chiar lucrurile nu sunt deloc in regula, si si aici inca e mult loc de mai bine. N-as putea sa va spun cand s-au facut ultima data investitii in aceasta piata, dar cred ca nu chiar recent. Cred ca a trecut destul de multa vreme…”, a conchis Robu.

Primarul s-a incurcat insa in cifre. De fapt, in zona s-au facut lucrari doar pe strada Stelelor, arata informatiile oferite de reprezentantii primariei. Firma RSG, care se ocupa cu reparatiile strazilor in zona, a investit 248.000 de lei din bugetul local: a fost turnat covor asfaltic si s-au reparat trotuarele pe o portiune de 133,3 metri. Totodata, au fost inlocuite si bordurile si au fost amenajate parcari pe strazile Stelelor si Timis, in suprafata de 600,2 mp, exact 69 de locuri de parcare.

Video-ul nu poate fi incarcat.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Campanie campanie, dar asta isi bate joc de noi? cum sa zica ca zona a fost igienizata, uite cum arata piata aia. E groaznica.

  2. Nimeni nu l-a intrebat de ce taie pomii dintre blocuri. Sa crapam vara de cald. Imi place de flausatul ala care aplauda infierbantat. Ii place nea pletosul. Poate-l lipeste cu fata de perete. Voua va plac tejghelele din piata. Aia pe care scrie SS sau 44 ? Ce mai, Le Petit Paris !