TIMISOARA. Primarul Nicolae Robu nu scapa niciun prilej sa le reaminteasca timisorenilor toate proiectele implementate de municipalitate pe mandatul sau. Edilul le numeste ca fiind „proiectele Administratiei Robu” si recunoaste, oarecum, implicarea Administratiei Ciuhandu, insa intr-o foarte mica masura. Or, fara proiectele pentru care Ciuhandu a obtinut bani europeni, n-ar fi implementat nimic astazi.
Marti, primarul Timisoarei a prezentat o lista de 23 de proiecte, pe fonduri europene, in curs de implementare in aceasta perioada. Printre acestea se numara si reabilitarea malurilor Begai, reabilitarea centrului istoric, sistemul de supraveghere al traficului, modernizarea statiilor de transport public intermodal, retehnologizarea Colterm sau amenajarea pasajului subteran Michelangelo.
Desi are toate meritele ca a reusit sa continue planurile pornite de fostul primar Gheorghe Ciuhandu, care a scris proiectele si a castigat bani europeni pentru ele, intaiul gospodar al Timisoarei sustine ca, de fapt, majoritatea proiectelor au fost incepute de catre Administratia Robu.
„Eu niciodata nu am preluat meritele altora si nu voi prelua niciodata de-acum inainte meritele altora. Intotdeauna, indiferent de pozitie, voi continua tot ce este inceput de predecesori, pentru ca niciunul dintre noi nu suntem eterni intr-o anumita pozitie si cu niciunul dintre noi nu incepe si nu se termina lumea, dar trebuie sa discutam totul in spiritul realitatilor verificabile”, a recunoscut Robu, dupa care a inceput sa insiruie datele la care au fost semnate ordinele de incepere a lucrarilor pentru fiecare proiect in parte.
„Primul proiect a inceput in septembrie 2013, al doilea in octombrie 2013, al treilea in septembrie 2013, al patrulea inca avem licitatie in derulare, al 5-lea in 2012, urmatorul in mai 2013, urmatorul in februarie 2013, urmatorul in octombrie 2013, urmatorul in ianuarie 2014, urmatoarele 2 inca nu sunt incepute in practica, urmatorul in septembrie 2013, urmatorul in octombrie 2012, urmatorul in noiembrie 2012, urmatorul in noiembrie 2012, urmatorul este un proiect pe mediu cu o anumita specificitate, el nu e cu ordin de incepere. Urmatorul, cel de modernizare si retehnologizare a termoficarii, a inceput in aprilie 2011, urmatorul in decembrie 2012, urmatorul in aprilie 2013, urmatoarele 3 sunt cu licitatia in derulare, spre final, urmatorul mai 2013, urmatorul mai 2012 si ultimul in februarie 2012. Drept urmare, am continuat acest proiect sistem agro-logistic regional integrat, inceput in februarie 2012, din care foarte putin era realizat, cel din 7 mai 2012, ce sa continuam, ca abia s-a taiat panglica in campania electorala, cel din aprilie 2011 de la Colterm era inceput, incurcat cu destul de multe probleme si majoritatea covarsitoare a prevederilor acestui proiect au fost facute pe acest parcurs in mandatul meu. In rest, toate sunt proiecte incepute, nu continuate. Asta este realitatea pe care o poate vedea oricine la nivel de documente, pe de alta parte o vad timisorenii cu ochii lor, pe teren, in orasul nostru”, a explicat Nicolae Robu, pe un ton deosebit de serios.
Cu toate ca ar trebui sa se preocupe de santierele deschise in oras si anunta ca nu da atentie celor care-l critica, primarul Nicolae Robu spune ca are de-a face si cu… persoane bolnave psihic.
„Unii au o framantare, ei chiar sufera vazand ca in oras se intampla, chiar impotriva obstructiilor unor si altora, atatea lucruri bune si nu stiu cum sa duca in derizoriu ceea ce se intampla. Chiar este cineva care nu a fost identificat, ca nu se preocupa nimeni sa-l identifice, nemeritand sa fie bagat in seama, care, dupa parerea mea, are o problema psihica. Pentru ca un om sanatos la minte n-ar putea sa genereze astfel de neadevaruri despre un lucru sau altul. Mi-a spus o persoana foarte importanta, care inca nu fabuleaza, a fost in niste cercuri, unde toata lumea se intreba de ce se puna pamant la loc pe santierul Michelangelo. Evident ca nu cei din cercurile respective au lansat ideea, ci acel om bolnav la minte, care pe tot parcursul acestui proiect s-a ocupat sa lanseze tot felul de bazaconii. Pai nu s-a pus pamant la loc, oameni buni, decat acolo unde deja s-a schimbat tot ce era de schimbat si trebuia astupat”, a completat primarul.
Recunoaste meritele lui Ciuhandu, dar doar pentru ca… atunci a fost perioada de depunere pe fonduri UE
Primarul Nicolae Robu recunoaste ca unele proiecte au fost initiate de Administratia Ciuhandu, insa dintr-un singur motiv: atunci s-au impartit fondurile europene.
„Sunt proiecte care au fost initiate de administratia anterioara, pentru ca atunci au fost termenele de depunere a proiectelor. Contractele de finantare pentru ele le-am semnat eu pentru aproape toate, iar la nivel de punere in practica, exceptand proiectul de la Colterm, a carui implementare a inceput in 2011 si piata de gros a carei implementare a inceput in februarie 2012, dar mare lucru nu s-a facut, la toate implementarea s-a facut sub mandatul meu. Nu sunt continuate, ci sunt incepute si realizate. Dar proiectele teoretice au fost facute in legislatura anterioara, perioada care a fost alocata pentru depuneri de proiecte pentru finantare. Legat de proiectul Michelangelo, pot spune ca eu am lansat ideea realizarii unui subpasaj la Michelangelo, cu foarte multi ani in urma, cand nu ma gandeam de niciun fel ca vreodata sa fie primar al orasului, atunci cand am initiat proiectul Timisoara Viziune 2030. Eram rector la acea vreme si i-am propus domnului primar Ciuhandu sa generam un proiect vizionar pentru Timisoara, unul in care sa ne putem permite sa visam obiective majore, mai greu de pus in practica, dar care intr-o buna zi vor trebui puse in practica. in timpul dezbaterilor, la inceputul generarii acelui proiect, eu am venit si a dat un exemplu, pentru ca participantii erau cam inhibati, se limitau doar la solutii dupa parerea mea derizorii, surogat. Hai sa mai facem un sens unic, sa punem un semafor undeva… eu am spus atunci ca daca nu vom face un subpasaj in zona Michelangelo nu vom rezolva niciodata problema traficului in Timisoara”, s-a laudat edilul.
Cat despre propunerile venite din alte parti, Nicolae Robu se plange ca n-a prea avut parte de ele.
„N-am avut parte pana acum decat de atitudini reactive, si nicidecum proactive. Eu am lansat destule, cand am spus ca voi duce liniile de cale ferata in subteran… poate o vor face altii in viitor”, a conchis Robu.
In alta ordine de idei, pentru cele 23 de proiecte, Primaria Timisoara a obtinut pana acum 278 de milioane de lei. Valoarea totala a proiectelor este de 673 de milioane de lei, in urma licitatiilor. Totalul platilor acceptate de UE este de 332 de milioane de lei, absorbiti pana acum fiind 278 de milioane de lei, adica putin peste 60 de milioane de euro.
Pareri
tipic comportament de paranoia. Primare esti cel mai inteligent,frumos,frezat abil primar,dar hai sa vedem vreo 30 de tramvaie noi anul aceste si reabilitate complet vreo 2 parcuri. p.s pina una alta fa ceva cu maidanul tau din centrul pietei balcescu.
Vorbe, vorbe, fapte doar pe ici pe colo nesemnificative. Pe zi ce trece Timisoara se degradeaza continu, orasul este murdar, majoritatea cladirilor sunt neingrijite, strazile sunt murdare, praful si mizeria guverneaza fostul oras al florilor; Robu se lauda in van, viseaza ! Treziti-l pana nu-i prea tarziu !