Noi schimbari in Curtea de Onoare din Bastionul Theresia din Timisoara. Planurile Consiliului Judetean Timis

TIMIȘOARA. Conducerea Județului Timiș anunță că are propria viziune pentru a revitaliza Bastionul Theresia din Timișoara. Vor fi făcute interventii însemnate în urmatoarea perioadă.

CITESTE SI: Pleaca in istorie. Porneste demolarea batranului Stadion Dan Paltinisanu din Timisoara. A fost semnat contractul. VIDEO

Este vorba despre revitalizarea întregului Bastion, pentru că el este într-o stare amorfa, ca să spun așa. Nu a prins mai nimic din ceea ce s-a încercat a fi organizat acolo… și noi avem o viziune diferită despre ce înseamnă zona aceea. O zonă frumoasă, o zonă superbă, în mijlocul orașului, care poate fi extrem de atractivă pentru turiști, dar și pentru timișoreni. În acest moment, întreaga zonă a pieței centrale, dacă doriți, fostul Cafe de Paris, este în administrarea Muzeului Banatului, care avea acolo tot felul de depozitări, de chestiuni de tipul ăsta. Noi nu ne gândim că ăla e rolul unui astfel de spațiu și încercăm să revigorăm, dacă doriți, întreaga zonă. Lucrăm la un concept pe care îl vom anunța în perioada următoare despre ceea ce ne dorim să facem acolo. Preluăm din administrare de la Muzeul Banatului către Consiliul Județean pentru a putea face studiile și a elabora documentația necesară, investiție pe care vrem să o facem acolo. Obiectivul final fiind acela de a da viață acelei zone”, a declarat Alfred Simonis, președinintele CJ Timiș.

Întrebat câte spații sunt închiriate, în prezent, în Bastion, Simonis a spus că sunt foarte puține.

Nu știu exact câte, dar știu că sunt foarte puține. S-a dus către o zonă culturală, care e foarte importantă, dar poate că nu trebuie să fie neapărat în mijlocul orașului, în zone în care ar putea să fie combinată. Evident, pentru că turiștii nu-ți vin doar la cafenele, îți vin să și viziteze anumite obiective, dar trebuie să facem o evaluare a fiecărui spațiu, cu ceea ce este dat, cu ceea ce este închiriat, și care-i calitatea serviciilor prestate acolo, dacă doriți. Care-i actul de cultură prestat acolo… Urmează să facem o analiză. Cei care atrag oameni și care sunt recunoscuți, dacă doriți, vor putea continua. Ceilalți, ori nu, ori în altă parte”, a mai spus Simonis.

Bastionul Maria Theresia este o parte din vechea Cetate a Timișoarei care a supraviețuit până azi, alături de fragmentele de zid din Parcul Botanic și din Calea Alexandru Ioan Cuza.

Ravelinul Depozitului de Proviant, așa cum se numea inițial, a fost construit între 1730 și 1735.

În jurul anului 1745 din dorința de a aduce un omagiu împărătesei de la acea vreme, denumirea bastionului s-a schimbat în Maria Theresia.
După cucerirea Timișoarei de către habsburgi în 1716, Cetatea Timișoarei a fost refăcută în întregime în stil Vauban, între 1723 și 1765, când suprafața acesteia s-a mărit de 10 ori. Bastioanele aveau 3 rânduri de ziduri și întărituri despărțite între ele de șanțuri adânci, cele din exterior fiind pline cu apă în permanență, iar cele interioare doar la nevoie. Accesul în Cetate se făcea prin 3 porți: Viena, Petrovaradin și Transilvania.
În 2019, Bastionul Theresia a fost reabilitat printr-un amplu proiect pe fonduri europene. În acest moment, adăpostește temporar Muzeul Banatului, spații comerciale, restaurante, biblioteci și asociații culturale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Rog pe aceasta cale sa faceti inca un „Centru de Proiect” pentru noi oropsitii.

  2. O viziune despre terminarea renovarii Castelului (Muzeului) Banatului nu aveti? Ca bani vad ca ar fi.

    • Au viziuni destule, nu le mai cere… Dacă nu știai muzeul se mută acum de la Bastion la marginea orașului.

  3. E bine dacă este muzeul acolo până când va fi reabilitată clădirea. Oricum ce ar fi mai nimerit să fie la bastion decât un muzeu? Se pară însă că baronul Simonis are alte planuri în beneficiul apropiaților.

  4. „revitalizare”, „concept”, „viziune”, „obiectiv”, „analiza”, „studiile si documentatia”

    S-a strigat „bullshit bingo!”🤡😁🤡

    Basti, ma.

  5. SI PRIMARIA TIMISOARA DETINE O PARTE ACOLO LA BASTION

    • Corect. De ce tzipa?