Noua cladire de la Spitalul de Copii din Timisoara va fi gata pana in decembrie, cu bani de la Ministerul Sanatatii si de la Primarie. Cati a promis Sorina Pintea? Video

TIMISOARA. Promisiuni ferme din partea ministrului Sanatatii, Sorina Pintea, in ceea ce priveste finalizarea si dotarea noului corp de cladire al Spitalului de Copii Louis Turcanu din Timisoara, care e intr-o faza avansata de executie.

CITESTE SI: Veste excelenta. La Timisoara se reiau operatiile pe inima la bebelusi si copii. Anuntul ministrului Sanatatii

Aflata intr-o vizita de lucru la Timisoara, Sorina Pintea a promis ca Guvernul va asigura banii necesari pentru finalizarea constructiei, si are deja in vedere finantarea pentru dotarea cu aparatura a unitatii medicale.

Intr-un schimb de replici cu primarul Timisoarei, Nicolae Robu, ministrul Sanatatii a dat asigurari ca va aloca 15 milioane de lei pentru terminarea constructiei propriu-zise, in timp ce municipalitatea va alocat restul sumei necesare, respectiv 7 milioane de lei. Toate acestea insa, doar dupa ce edilul a smuls si promisiunea ca ministerul va asigura fondurile necesare pentru dotarea cu aparatura si echipamente a noului corp de cladire al spitalului de copii.

„Ne trebuie 50 de milioane pentru echipamente. Eu stiu ca ministerul este orientat mai mult pe directia asta, pe dotare. PUtem intelege si o formula de genul acesta. Noi ne angajam la mai mult pe partea de constructie, dar va rog sa aveti in vedere dotarea, pentru ca asta ne depaseste. Vom fi Capitala Europeana a Culturii in 2021, noi nu putem incarca bugetul local cu atatea cheltuieli, mai ales ca acest spital deserveste o jumatate de tara. Eu am facut astazi o explorare pe toate nivelurile, inclusiv pe acoperis am fost, unde e zona tehnica. Am vazut, lucrarile sunt avansate. Avem acum o licitatie care nu permite efectuarea unor lucrari de finisaj, pana dupa ce se finalizeaza acea licitatie si se face achizitia de rigoare. Pentru ca au lipsit din proiectul initial niste lucruri moderne, in ceea ce priveste partea tehnica si noi am zis ca este pacat sa nu facem un spital la cele mai inalte cote si preferam o anumita intarziere, decat sa fusarim, decat sa iasa ce iese. Drept urmare, nu ma angajez la un termen mai scurt, dar hai sa zicem, pana la jumatatea lui decembrie 2019 va fi gata totul. Exteriorul va fi gata in maxim in doua luni, depinde si de vreme”, a spus primarul Timisoarei, Nicolae Robu.

CITESTE SI: Momentul deschiderii Centrului de Mari Arsi de la Spitalul Judetean. Anuntul ministrului Sanatatii Sorina Pintea la Timisoara

Pe de alta parte, ministrul a cerut ca in cel mai scurt timp sa fie formulata o cerere din partea spitalului in ceea ce priveste necesarul final de echipamente pentru ca unitatea sa poata sa functioneze.

„Eu imi doresc sa terminam acest spital cat de repede, de aceea am facut si pasii de anul trecut. Dar acum ne pregatim de altceva, de procesul de dotare, pentru ca lucrarile se vor termina si vom sta 4-10 ani pentru ca nu avem dotare. Eu va rog sa demarati procedurile de achizitie pentru toata aparatura. Eu v-am sugerat si ma bucur ca ati facut-o. Cand este vorba de investitii majore in sanatate, in pediatrie, nu exista problema bugetului. Asa cum am promis ca vom achizitiona incubatoare, avem in buget, putem achizitiona 1000 de incubatoare anul acesta. Si pentru acest spital, cand procedurile sunt gata, exista finantare”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sanatatii.

Potrivit directorului Spitalului de Copii, Ovidiu Adam, sefii de sectii au inceput deja sa intocmeasca necesarul pentru fiecare compartiment, iar pana in luna martie vor finaliza procedura, pentru a putea transmite cat mai grabnic Ministerului Sanatatii lista cu echipamentele de care au nevoie, dar si suma la care se ridica dotarea cu aparatura a noului corp al spitalului.

CITESTE SI: ‘Interese private din zona medicala au blocat Institutul Oncologic din Timisoara’. Ministrul Sanatatii: Am facut plangere penala

Va reamintim, in cei 4 ani de cand a fost deschis, santierul de la noul corp de cladire al Spitalului de Copii Louis Turcanu s-a lovit de tot felul de neajunsuri. A fost schimbat antreprenorul, iar banii au venit tot cu taraita.

Ultima data, in vara acestui an, constructorii de la Turcanu s-au confruntat cu probleme financiare. Primaria a ajuns in imposibilitatea de a achita facturi de peste 3 milioane de lei, iar muncitorii au fost cat pe ce sa opreasca lucrul. La scurt timp insa, in conturile municipalitatii au intrat banii necesari si au fost virati pentru plata restantelor.

Noua cladire a Spitalului de Copii din Timisoara, cu o suprafata utila de 8000 de metri patrati, va gazdui mai multe sectii ale unitatii medicale, inclusiv pe toate cele care functioneaza in cladiri retrocedate.

Spitalul va avea un numar de 150 de paturi. Spatiul va fi compartimentat astfel incat sa cuprinda o farmacie si spatii de depozitare, unitatea de primiri urgente, sectia de Radiologie, policlinica si laboratoare de analiza, bloc operator si sectii de terapie intensiva, dar si saloane de ortopedie, chirurgie, prematuri si saloane pentru mame.

Cladirea va avea demisol, parter si sase etaje si depaseste 10 de milioane de euro. Constructia a fost demarata in mai 2014 si ar fi trebuit sa fie gata in primavara lui 2016.

Cladirea ar fi trebuit construita cu fonduri de la Guvernul Romaniei, insa responsabilii de la Bucuresti nu s-au tinut de promisiune. Primii bani, 7 milioane de lei, au venit in vremea cabinetului Grindeanu, iar anul trecut s-au mai alocat 5 milioane. Astfel, Primaria Timisoara a achitat facturile in speranta ca in viitor le-ar putea deconta.

VIDEO: Remus Gradinariu

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Inteleg ca acest cost nu contine dotarile medicale necesare functionarii. In acest fel incerc o estimare de cost pe metrul patrat construit. Sa spunem ca sunt cca. 600 mp pe nivel. Sunt 8 niveluri. Inseamna un total de cca. 4800 mp. Sa spunem 5000 mp suprafata desfasurata. Inseamna ca un metru patrat construit la aceasta cladire este 2000 euro. Pai asta este un pret care depaseste cu MULT tot ceea ce inseamna constructie civila in Timisoara. Nici dezvoltatorii imobiliari care construiesc in centru nu au acest cost de construire. Nici daca vrei sa cumperi constructie nu platesti atat. Intrebati firmele de imobiliare si de constructii cat dreaq costa un metru patrat de constructie in medie. Veti ramane surprinsi. Faceti o investigatie jurnalistica legata de aceste aspecte financiare fiindca este de mare interes pentru cititori sa stie cat costa investitiile din bani publici facute de primaria Timisoara. Erau niste reglementari numite STANDARDE DE COST. Pentru unitate sanitara costul pe metrul patrat construit era undeva sub 700 euro. Cum dreaq de le-a iesit la astia peste dublu????? Sunt foarte curios …