Noul ministru al Educatiei, sustinut de Consortiul Universitaria! Ce spune presedintele acestuia, Marilen Pirtea?

TIMISOARA. Noul ministru al Educatiei se bucura de sprijinul Consortiului „Universitaria”. Presedintele acestuia prof. dr. Marilen Pirtea spune ca noul sef al Invatamantului ar trebui sa faca demersuri in extinderea autonomiei, cresterea finantarii si impunerea de standarde de calitate.

Noi, rectorii universitatilor din Consortiul „Universitaria”, am primit cu optimism numirea dlui Mircea Dumitru in functia de Ministru al Educatiei. Desigur, orizontul de timp pe care il are la dispozitie in guvernul condus de dl Dacian Ciolos nu este foarte generos. Cu toate acestea, suntem increzatori in capacitatea prof. Dumitru de a propune si implementa o serie de masuri cu impact semnificativ asupra invatamantului romanesc.

Un prim argument ar fi experienta domniei sale ca rector al unei institutii de invatamant emblematice pentru Romania, Universitatea din Bucuresti. Dupa patru ani de mandat, dl Dumitru a obtinut din nou sprijinul comunitatii academice, fiind reales rector. Reamintim faptul ca acesta a aparat valorile universitare in situatii complexe, dintre care cea mai rasunatoare a fost demersul de retragere a doctoratului dlui Ponta.

Un al doilea argument vine din implicarea in politicile din invatamantul superior. Domnia sa este una dintre persoanele care si-au pus amprenta asupra pozitiilor Consortiului in ultimii patru ani. A militat cu consecventa pentru universitati puternice care sa ofere invatamant superior de calitate. Reamintim in acest context unele dintre solicitarile recente ale Consortiului „Universitaria”, al caror semnatar este si dl Dumitru:

– Retragerea imediata a OUG 20/2016 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016;
– Aducerea imediata a finantarii pe student cel putin la nivelul celei din 2008 si elaborarea unui calendar de crestere pana la nivelul mediu din tarile foste comuniste ale UE;
– Stabilirea unui calendar pentru atingerea pana in 2020 a unui procent de 6% din PIB pentru educatie si 1% pentru cercetare.
– Nu in ultimul rand, un argument solid consta in punctele tari ale mandatului dlui Adrian Curaj. Ministrul Mircea Dumitru preia o constructie institutionala consolidata, realizata in spiritul Legii 1/2011 si in spiritul bunei guvernari.

Il vom sprijini pe prof. Dumitru in deciziile pe care le va lua, in special in legatura cu extinderea autonomiei universitare, cresterea finantarii institutiilor de invatamant superior si impunerea standardelor de calitate. Ne asumam sa ne implicam activ, sa gasim solutii pragmatice pentru problemele actuale ale invatamantului, alaturi de Minister. Mai mult, vom depune toate eforturile posibile pentru a convinge politicienii si publicul sa prioritizeze cu adevarat educatia. O prima tinta in acest sens este rectificarea bugetara din acest an, in urma careia educatia trebuie sa fie beneficiara unor sume importante„, se arata in expunerea prof. univ. dr. Marilen Pirtea, presedintele Consortiului „Universitaria” si Rectorul Universitatii de Vest din Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.