Noul Samsung Galaxy S5 va fi lansat oficial luna aceasta!

Vesti bune pentru cei care asteapta nerabdatori lansarea noului Samsung. Asadar, Samsung, cel mai mare producator de smartphone-uri la nivel mondial, va prezenta noul Galaxy S5 la finalul acestei luni.

Evenimentul, denumit UNPACKED 5, va avea loc în cadrul Mobile World Congress şi va avea loc în Barcelona pe 24 februarie ora 20:00.

Galaxy S5 ar putea avea doua versiuni, anunta Knowyourmobile. Una din plastic, iar cealalta din metal. Ambele variante vor avea insa aceeasi baterie – de 4.000 mAh. Ca si in cazul lansarilor anterioare, vor exista si doua variante de procesoare pentru acest telefon. Unul va folosi varianta chipset Exynos 5 octo-core, in timp ce al doilea va beneficia de un procesor Qualcomm Snapdragon.

Ecranul ar putea avea 5 inci si va folosi tehnologia AMOLED, sunt totusi specialisti care speră ca acest telefon să vină echipat cu un ecran flexibil de tip OLED. Denstitatea pixelilor va fi de 560 ppi. Camera din faţă a gadget-ului va avea 2 megapixeli, în timp ce camera principală va avea, se pare, 16 megapixeli.

Conform acelorasi zvonuri, telefonul va avea o memorie RAM de 3 GB şi va functiona cu sistemul de operare Android 4.4. Kit Kat. Pentru a nu pierde teren îm faţa rivalului iPhone 5S, Samsung ar putea introduce pe cel mai performant telefon al său si o tehnologie de scanare a irisului utilizatorului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.