Noutati la Expo Mobila Timisoara, a doua editie din 2023

TIMISOARA. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş invită publicul timișorean la cea de-a doua ediție din acest an a expoziţiei naţionale dedicată industriei mobilei, organizată în perioada 08 – 11 iunie 2023, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr. 22.

EXPO MOBILA TIMIȘOARA reunește un număr de 15 producători din Arad, Satu-Mare, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, dar și din Republica Moldova, alături de importatori recunoscuți din domeniu, interesaţi  să se promoveze pe piața timișeană și să identifice noi parteneri de afaceri.

În cadrul celei de-a doua ediții a EXPO MOBILA TIMISOARA, în afara diferitelor piese de mobilier prezentate, multe unicate, se pune mult accentul pe multiplele posibilități de decorare a unui living, pe prezentarea și achiziționarea de paturi și saltele, cu funcționalități mult îmbunătățite având ca obiectiv principal un somn cât mai odihnitor. În plus, vor fi prezentate peste 100 de modele de canapele în tendințele anului 2023.

Unul din expozanți relatează că: „după ce ne-am schimbat stilul de viață și am lucrat de acasă sau am avut un program hibrid flexibil, confortul este esențial în designul interior și al pieselor de mobilier, în top rămânând acele piese confortabile și elegante, cu accent pe funcționalitate”.

Un alt expozant, producător și exportator de mobilier, subliniază importanța în designul interior al amenajărilor, prezența mobilierului curbat specific anilor ‘70 în combinație cu liniile curate, piese mult solicitate de cumpărători.

Grupul producătorilor de canapele, colțare, fotolii și scaune atrage atenția asupra colțurilor rotunjite ale canapelelor și fotoliilor, apropiate de formele naturale, creând un sentiment de intimitate. Canapelele sunt disponibile în soluții de colțuri mari sau în combinații modulare, creând un mediu confortabil și sociabil în camera de zi sau în grădina de acasă. Și nu în ultimul rând, sunt scoase în evidență culorile folosite la canapele, în trendul anului 2023, cu accent pe auriu metalic, maro ars, crem, diverse nuanțe de bej și completate de verdele discret, albastru și teracotă, multe tonuri naturale, alături de cele mai prietenoase texturi. Toate nuanțele de cărămiziu și portocaliu sunt la mare căutare, iar portocaliul și teracota trec de la tapițeria canapelei la pereți și sunt folosite ca piese de accent.

Menționăm prezența, pentru a doua oară în acest an, a reprezentanței unei firme producătoare din Spania, unde publicul va putea admira, testa, dar și achiziționa o multitudine de modele de canapele modulare, fotolii, colțare modulare care au încorporate cele mai noi tehnologii smart, cu control din telecomandă și aplicație. Compania a pregătit pentru publicul timișorean o multitudine de surprize, cum ar fi transportul și montajul gratuit pentru produsele achiziționate, reduceri generoase de până la 35 %, valabile doar pe perioada expoziției.

Programul de vizitare este: joi-sâmbătă, orele 10.00-20.00, duminică, orele 10.00-18.00.

Intrarea este liberă.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.