Noutatile legislative din domeniul sanatatii si securitatii in munca, in dezbatere la CCIAT

TIMISOARA. Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis in colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Munca Timis, sub egida Institutiei Prefectului Judetul Timis, organizeaza in data de 24 februarie 2016, cu incepere de la ora 12.00, in Sala Europa a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, seminarul-dezbatere cu tema: Legislatia muncii si sanatatea si securitatea in munca in 2016

Seminarul face parte din seria actiunilor de informare pe care CCIAT le organizeaza anual in parteneriat cu Institutia Prefectului Judetul Timis si serviciile deconcentrate din teritoriu.

In cadrul acestui seminar interactiv, se vor prezenta si interpreta noutatile legislative si normele metodologice de aplicare a reglementarilor in domeniul legislatiei muncii, aspecte care tin de evaluarea personalului, dar si aspecte legate de sanatatea si securitatea in munca (Legea 53/2003 republicata, Legea 52/2011 actualizata, Legea 62/2011 actualizata, HG 500/2011, Legea 319/2006, HG 1425/2006), alte teme de interes.

Lectori vor fi reprezentanti ai Inspectoratului Teritorial de Munca Timis:
– ec. Pavel KASAI, Inspector sef
– jr. Ileana TOMOIAGA, Inspector sef Adjunct Relatii de Munca
– ing. Anton Francisc SZASZ, Inspector sef Adjunct Securitate si Sanatate in Munca
– Natalia ENII, expert IT

In a doua parte a evenimentului este prevazuta o scurta prezentare a facilitatilor acordate parcurilor industriale de catre Guvernul României. Se va prezenta Parcul Industrial Sanandrei si Giarmata, dezvoltat de Artemis Real Estate, parte a grupului elvetian Artemis Holding.

La eveniment sunt invitati directorii generali, directorii sau responsabilii de Resurse Umane si responsabilii SSM firmelor timisene.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.