Nu a fost ziua lor. Fetele de la CSM Lugoj au pierdut partida europeana cu THY Istanbul

TIMIS. Zi de sarbatoare mare pe malul Timisului si o sala umpluta pana la refuz la partida pe care CSM Lugoj a sustinut-o in Cupa Challenge cu puternica grupare turceasca THY Istanbul, echipa finantata de o puternica linie aeriana din tara Semilunei.

CITESTE SI: Spectacolul naturii pe sosele de munte. Imagini spectaculoase surprinse de drumari. Foto 

Contra unei grupari ce vine din unul din cele mai puternice ligi nationale din lume si cu un buget de milioane, Lugojul nu s-a putut pune, dar a aratat determinare pentru acest nivel, facand tot ce se poate pentru o prestatie onorabila. Dupa circa 75 de minute de la prima minge, oaspetele s-au impus cu 3-0, 25-20, 25-19, 25-19 si sunt favorite pentru a accede in sferturile competitiei pe care vor sa o si castige.

Lugojul a depasit Dukla Liberec din Cehia pentru a ajunge aici, iar anul 2020 l-a inceput foarte bine cu trei victorii in campionat, doua in deplasare la Pitesti si Cluj si una acasa cu Medgidia. Gruparea banateana se afla pe locul 5 in clasament intr-o liga cu 11 echipe.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.