Nu s-a inghesuit lumea sa se inscrie in programul Rabla Local, derulat de Primaria Timisoara. Cereri pentru nici 30% dintre cele aproape 5.000 de prime de casare

TIMISOARA. Desi a fost prelungit cu o luna, programul primariei de casare a masinilor vechi nu s-a bucurat de succes in randul timisorenilor.

CITESTE SI: E aproape gata lotul 2 largit la 4 benzi pe drumul de legatura intre Timisoara si Autostrada prin Dumbravita si Giarmata. Video 

Daca pana la 31 iulie, termenul initial de incheiere a programului, erau depuse 1170 de cereri pentru prime de casare, la 29 septembrie, ultima zi de prelungire a termenului, isi mai depusesera dosarele doar inca 195 de oameni, numarul total al solicitarilor ajungand la 1.395. Asta in conditiile in care pentru Timisoara erau disponibile 4.700 de prime de casare.

Timisorenii care s-au inscris in program vor primi prin e-mail notificari cu privire la documentele justificative pe care trebuie sa le transmita catre Directia Fiscala a Municipiului Timisoara, in vederea validarii. Va rugam sa respectati instructiunile primite de la DFMT, pentru a fi siguri ca procedura de validare decurge fara probleme. Pentru a continua procedura, este necesar ca toti cei inscrisi sa aiba creat cont pe site-ul DFMT. Asadar, ii rugam pe cei care inca nu au cont creat sa se inscrie pe site-ul www.dfmt.ro„, transmit reprezentantii Primariei Timisoara.

Documentele depunse urmeaza sa fie verificate de catre Directia Fiscala, iar apoi, dupa semnarea contractului de finantare cu Primaria Timisoara, beneficiarul isi va putea casa masina veche la un operator autorizat.

Pentru Timisoara a fost asigurat un buget care acopera prima de casare pentru 4.700 de vehicule uzate. Stimulentul acordat pentru casarea si radierea unui autovehicul uzat este de 3000 de lei, din care 600 de lei sunt din fonduri proprii ale Primariei si 2400 de lei din finantarea alocata prin Fondul pentru Mediu.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.