Nunta trasnita in Timisoara! Inarmati cu Uzzi si Kalshnikov, „mascatii airsoft” au furat mireasa! Vezi GALERIE FOTO inedita!

TIMISOARA. Momente de panica, rapire ca-n filme si multe impuscaturi! De asta au avut parte timisorenii invitati la nunta lui Vlad cu Bianca. Din fericire a fost o simpla surpriza pentru cei doi miri din Timisoara care au organizat petrecerea intr-un local din oras.

Mirele, Vlad, este un impatimit al airsoftului, fiind membru de cativa ani in Airsoft Club Timisoara. In seara nuntii colegii sai i-au facut o surpiza mai speciala. Si-au luat costumele de camuflaj, si-au luat pustile si au invadat restaurantul amenintand ca-i omoara pe toti invitatii daca cineva se opune rapirii miresei.

Cum armele, tinutele si atitudinea dadeau fiori, toata lumea a ramas cu sufletul la gura pret de cateva minute. Pana sa se dumireasca nuntasii ca, de fapt, era o rapire de mireasa „altfel”,  mascatii au luat-o pe sus si au dus-o pe proaspata sotie intr-un club din oras unde tanara a apucat sa se distreze. In tot acest timp, mirele si nasul au negociat revenirea miresei in sala de bal.

Si cum nu e usor sa negociezi cu teroristii, mirele a fost nevoit sa faca un dans Limbo pe sub un Sniper si sa dea cateva sticle de whiskey ca sa-si primeasca aleasa inapoi. Ultima parte a operatiunii a constat in escortarea miresei inapoi in sala restaurantului, unde toti participantii,  nuntasi si combatanti, s-au distrat pe cinste pana in zori.

SURSA FOTO: arhiva mirilor Bianca si Vlad

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.