O japoneza si o brazilianca printre noutatile lui Banat Girls Comlosu Mare pentru sezonul de primavara din Superliga fetelor. Foto

TIMIS. Banat Girls Comlosu Mare a facut primul antrenament al iernii pe terenul sintetic al bazei Electrica.

La prima miscare a iernii s-au prezentat 13 jucatoare si a absentat una singura, portarul Rebeca Pavel. Ea este una dintre putinele jucatoare ramase din lotul care a incheiat sezonul de toamna. Dintre fotbalistele vechi continua si in partea a doua a sezonului Nicol Dinca Vuia, Melisa Sodinca, Elena Ruvila, Larisa Grigore, Bianca Granados si Andrada Ungur.

Banat Girls a avut la antrenament si primele noutati ale iernii. Este vorba de patru fotbaliste care au jucat la diferite grupari de Liga 1: Anca Dobai, Denisa Hategan, Mariana Voinea si Loredana Cozma.

Lotul a fost intarit si cu trei jucatoare din afara tarii, pe care clubul le va prezenta in perioada viitoare, iar transferurile nu se opresc aici.

Sunt foarte multe nume noi. incercam sa ne reorganizam, nu-i usor in perioada asta, datorita faptului ca am reziliat 13 contracte. Foarte putina lume vrea in momentul acesta sa vina la Banat Girls datorita faptului ca am avut multe probleme anterioare, dar ne reorganizam si va fi mult mai bine. Cred in jucatoarele acestea tinere care vin sa munceasca si cred ca putem sa ne indeplinim obiectivul de a ramane in Superliga. O avem pe Loredana Cozma, care a fost componenta a Olimpiei Cluj si a jucat in Champions League, Mariana Voinea a revenit si ea, o avem si pe Hategan Denisa, dar si pe Anca Dobai, de la Poli. Stranierele, cred ca avem prima japoneza care a evoluat in Liga 1, o brazilianca in care ne punem mari sperante si un portar din Elvetia. Cu siguranta nu vom ramane asa, si speram sa mai putem aduce doua junioare si inca doua strainere.”, a spus antrenorul lui Banat Girls, Liviu Ivasuc.

Formatia timiseana se va pregati pe plan local, cu antrenamente in Timisoara si la Tomnatic.

In aceasta iarna de la Banat Girls au plecat urmatoarele jucatoare: Cristina Sucila, Bianca Ienovan, Alexandra Hornea, Laura Desmerean, Nicoleta Lazar, Mihaela Catarau, Claudia Bistrian, Alexandra Trofimov, Tatiana Pesterean, Carla Chise, Carmen Andrei, Maria Cortina Alvarez, Denisa Marcea.

Formatia timiseana va juca primul meci din aceasta primavara in weekend-ul 2-3 martie, in deplasare, Farul Constanta. Tot in martie, dar spre finalul lunii, vor incepe si meciurile din Cupa Romaniei, unde Banat Girls este in grupa cu Politehnica Timisoara, Universitatea Olimpia Cluj si Csikszereda Miercurea Ciuc.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.