O lume nesigura

Agentiile de turism si-au facut treaba, si inca bine: daca e februarie, e timp de tari cu clima blanda. Egipt? Cum sa nu. Maretia piramidelor, serviciile relativ ieftine, oportunitatea de plaja la Hurgada sau Sharm el Sheik… Sau, poate, dupa ce a trecut valul sarbatorilor religioase, poate ca Muntele Sinai si un drum prin Tara Sfanta ar fi de preferat. Nu. Tunisia. Iata o tara cu preturi ce desfid concurenta. Nici una din destinatiile de iarna pe care le-am mentionat, insa, nu mai sunt sigure. Ministerul de Externe previne potentialii doritori sa-si re-orienteze preferintele catre zone mai stabile. Dar care sa fie acelea?

Parca o greva la Malta, cum am prins cu trei ani in urma, de a paralizat transportul in comun si a blocat drumul catre aeroport, porturile si salvarile e mai usor de suportat? Sau grevele si marsurile de protest din Grecia au fost mai blande fata de turistul care si-a adunat tot anul banutii ca sa-si ia o vacanta mai acatarii? Sau sa prinzi, Doamne fereste!, un protest al agricultorilor prin Franta? Un mars si miting prin Anglia? Nu vulcanii care explodeaza cand nu te astepti, gerurile care tin la sol flotele de aviatie sau tsunami-urile care matura litoralul tarilor exotice sunt cele mai mari probleme, ci framantarea sociala. Nimic nu mai e previzibil. Nici geografia politica a mapamondului, nici echilibrul de putere, nici stabilitatea socio-economica.  „Lumea este plata!” – scria, relativ recent, un influent jurnalist si scriitor american.

„Suntem locuitorii satului global” – iata o constatare ce nu mira, la inceput de secol XXI. Numai ca violentele din acest sat cresc exponential. Problemele pacii si razboiului sunt mai dificil de judecat decat oricand in ultima jumatate de veac. Iar deplasarile prin aceasta lume contradictorie si imprevizibila nu se mai lasa aranjate din timp, asa cum credeam ca le putem aseza prin puterea mintii, exercitarea vointei organizatorice si esalonarea efortului financiar. Nici macar in insula de stabilitate din Casa Comuna a Europei nu suntem scutiti de surprize. Iar in afara uraganele de tot soiul se abat fara prevenire. Unde suntem noi, romanii, in aceste conditii? Prizonierii vointei altora.

Departe sunt vremurile cand tara noastra era negociator favorizat in Orientul Mijlociu, partener european de incredere pentru lumea araba sau voce individualizata in blocul est-european. Din pacate, legaturile vechi s-au pierdut. Pozitii noi n-am prea dobandit. Singurul castig mare este intrarea in familia Europei comunitare, dar in care nu prea stim ce avem de facut, dupa cum se vede din incertitudinea cu care abordam temele de interes continental.