Presedintele columbian Juan Manuel Santos a anuntat pe retelele de socializare descoperirea unei nave disparute in urma cu trei secole. Galionul San Jose, sub pavilion spaniol a fost cautata neincetat in ultimele trei decenii de guvernul Columbiei si de o companie americana.
Epava galionului spaniol San Jose, care a naufragiat in anul 1708 in Marea Caraibelor si transporta smaralde si monede din aur si argint, a fost descoperita in largul coastelor Colmbiei, a anuntat presedintele columbian Juan Manuel Santos.
Epava a fost descoperita in largul orasului-port Cartagena.
„Vesti grozave! Am gasit epava galionului San Jose. Maine vom oferi mai multe detalii intr-o conferinta de presa in Cartagena”, a scris Juan Manuel Santos pe Tweeter.
Galionul San Jose, care a facut parte din flota regelui Filip al V-lea al Spaniei, a fost disputata in justitie de Guvernul columbian si Sea Search Armada, o companie americana care se ocupa de cautarea epavelor, inainte de a fi gasit. Cautarile epavei dureaza de peste 30 de ani si au fost incepute de Guvernul Columbiei si de compania Sea Search Armada impreuna, iar castigurile de pe urma gasirii epavei ar fi urmat sa fie impartite. Mai tarziu insa, Guvernul columbian a cerut in justitie ca epava, in eventualitatea in care va fi gasita, sa fie considerata proprietatea statului columbian. In 2011, instanta americana a decis ca epava apartine Columbiei.
Vezi mai multe pe: hotnews.ro