O pictura din secolul al XVIII-lea, realizata de un artist necunoscut, exponatul lunii august la Muzeul National al Banatului

TIMISOARA. O pictura ce reprezinta viata unor banateni din Caransebes este exponatul lunii august la Muzeul National al Banatului din Timisoara.

CITESTE SI: Cladirea scolii din inima Timisoarei care s-a intors la frumusetea de altadata. Ultima saptamana de lucru la finisaje. Foto

Opera se numeste „Legenda din Caransebes” si este realizata in ulei, pe panza, insa nu a fost semnata sau datata si prezinta viata unei familii cu varste foarte mari din regiunea Caransebesului. Ioan si Sara au 172, respectiv 164 de ani, iar fiul lor are 140 de ani.

Pictura a trecut prin colectii din Unagria si Romania pana sa ajunga in patrimoniul Muzeului din Timisoara

Lucrarea de pictura Legenda din Caransebes are o circulatie atestata prin colectia Saphier Dezső din Budapesta si doua colectii din Cluj-Napoca si Timisoara. De o importanta majora pentru imaginarul austriac asupra populatiei romanesti din Banat in momentul cuceririi acestuia de Imperiul Habsburgic in anul 1718, pictura reda una dintre legendele locale privind existenta unor locuitori cu varste foarte mari: familia Rovin din Sadova (districtul Caransebes), formata din Ioan (in varsta de 172 ani) si Sara (164 ani), casatoriti de 146 ani, fiul lor avand 140 de ani. Legenda tesuta in jurul acestei familii a fost popularizata prin gravuri care au circulat in secolul al XVIII-lea in Europa Centrala. Pictura Legenda din Caransebes a fost executata dupa doua gravuri cu trei membrii ai familiei Rovin din Sadova, izvoarele documentare mentionand mai multe picturi realizate dupa gravurile din secolul al XVIII-lea. Executata dupa anul 1860 de un artist cu studii academice, probabil la comanda Episcopiei Caransebesului sau a unui reprezentant al comunitatii romanesti din Banat, pictura prezinta in partea inferioara un text cu litere latine, care reda istoria familiei Rovin. Aceasta compozitie este una dintre cele mai importante lucrari cu subiect istoric din Banatul secolelor XVIII – XIX, constituind o piesa de rezistenta in viitoarea expozitie permanenta din Castelul Huniade„, spune Marius Cornea, muzeograf, Compartimentul de Arte Vizuale. al Muzeului National al Banatului.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cum sa fi avut varstele astea in realitate, totusi?

    • „Un mosneag de 90 de ani plangea pe prispa casei sale din Sadova.
      -De ce plangi, mosnege?
      -M-a batut tata ca m-am dus sa joc fotbal in loc sa-l ajut pe bunicul la spart de lemne.”