Cercetatorii au descoperit o planeta care are dimensiuni mult mai mari decat ale Pamantului, ca orbiteaza la marginea sistemului nostru solar, dincolo de Pluto. Astronomii folosesc cele mai moderne telescoape spatiale sa-i determine orbita.
Aflata la o distanta prea mare pentru a putea fi vazuta de telescoapele terestre, planeta nevazuta ar putea avea efecte gravitationale asupra obiectelor de gheata aflate dincolo de Neptun, explicand misterioasele orbite ale acestor obiecte spatiale.
Cercetatorul care a postulat existenta acestei planete nevazute este Rodney Gomes, un astronom de seama din cadrul Observatorului National al Braziliei, din Rio de Janeiro. Gomes a prezentat, in cadrul unei intruniri a Societatii Astronomice Americane, o serie de simulari computerizate care sugereaza existenta planetei.
Astronomii sustin ca argumentele sunt convingatoare, insa afirma sunt necesare mai multe dovezi inainte ca planeta ipotetica sa fie confirmata ca fiind reala.
Oamenii de stiinta au observat ca o serie de corpuri spatiale inghetate ce se gasesc dincolo de orbita lui Neptun, incluzand planeta-pitic Sedna, deviaza de la orbitele pe care ar trebui sa le aiba in jurul Soarelui atunci cand sunt luate in calcul toate obiectele cunoscute din Sistemul Solar.
Sedna, spre exemplu, are o orbita extrem de alungita in jurul Soarelui, formand un oval foarte lung. „Orbita lui Sedna este cu adevarat ciudata”, a declarat Mike Brown, astronom la Caltech si totodata liderul echipei care a descoperit-o pe Sedna in 2003.
Atunci cand Gomes a calculat orbitele acestor obiecte, adaugand atractia gravitationala a unei planete masive aflate la marginea sistemului solar, orbita lui Sedna si cele ale celorlalte obiecte ciudate se potriveau cu cele observate in realitate. Planeta nevazuta s-ar situa prea departe pentru a influenta in mod perceptibil orbita Pamantului si a celorlalte planete apropiate de Soare, dar ar fi suficient de aproape de acele obiecte pentru a le modifica traiectoriile.
Mai multe tipuri de planete ar putea provoca anomaliile explicate de calculele lui Gomes. Spre exemplu, o planeta de dimensiunile lui Neptun (aproximativ de 4 ori mai mare decat Terra) ce orbiteaza la 225 de miliarde de kilometri de Soare ar putea influenta obiectele bizare in modul observat de astronomi.
Colegii lui Gomes sunt convinsi de acuratetea calculelor sale. „Gomes este foarte bun. E greu de crezut ca a gresit in calculele sale”, a comentat Hal Levison, cercetator in cadrul Southwest Research Institute din Boulder, Colorado.
Afla mai multe pe www.descopera.ro.