Studentii din Timisoara protesteaza timp de o saptamana impotriva Legii Educatiei, cea pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament. „OSUT considera inacceptabila situatia in care studentii sunt indepartati treptat din procesele decizionale din Universitate. Facem referire la modalitatea de alegere a rectorului si la functionarea noului Consiliu de Administratie al Universitatii. In prima situatie, indiferent de modalitatea de alegere a rectorului propusa de Senatul Universitatii, studentii au de suferit. In urma modelului corporalist, studentii ajung sa reprezinte un procent de 7,6% din comisie. In urma modelului democratic si in contextul in care avem un numar de 769 de cadre didactice si de cercatare titulare si un numar de 36 de studenti reprezentanti in comisiile si senatul universitar, puterea de reprezentare a studentilor este de 4,68%. In a doua situatie si anume cea a consiliului de administratie, studentii vor fi reprezentantii in procent de 4,54%. Consideram aceste situatii ca fiind innaceptabile si deloc in concordanta cu principiile procesului de la Bologna”, a declarat Cristian Pantir, presedintele OSUT. Studentii sunt decisi sa protesteze impotriva acestei legi. Protestul lor a inceput cu amplasarea de steaguri negre pe cldirea Universitatii de Vest. Miercuri, studentii vor trimite prin posta un bilet de avion doar dus inspre Franta, pe adresa ministrului Daniel Funeriu deoarece „o persoana care nu a studiat in Romania nu poate impune o astfel de lege cu multe minusuri”, a declarat Roxana Cioclov din cadrul OSUT. Joi, studentii se pot exprima in scris impotriva Legii Educatiei intr-o carte de onoare care va fi amplasata in holul UVT. Vineri, in ultima zi de protest, studentii vor da foc la 23.000 de carnete de student. „Carnetele pe care le vom arde nu vor fi reale, vor fi doar copii, gestul nostru fiind unul simbolic”, a explicat Roxana Cioclov.
Studentii din Timisoara protesteaza timp de o saptamana impotriva Legii Educatiei, cea pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea in Parlament. „OSUT considera inacceptabila situatia in care studentii sunt indepartati treptat din procesele decizionale din Universitate. Facem referire la modalitatea de alegere a rectorului si la functionarea noului Consiliu de Administratie al Universitatii. In prima situatie, indiferent de modalitatea de alegere a rectorului propusa de Senatul Universitatii, studentii au de suferit. In urma modelului corporalist, studentii ajung sa reprezinte un procent de 7,6% din comisie. In urma modelului democratic si in contextul in care avem un numar de 769 de cadre didactice si de cercatare titulare si un numar de 36 de studenti reprezentanti in comisiile si senatul universitar, puterea de reprezentare a studentilor este de 4,68%. In a doua situatie si anume cea a consiliului de administratie, studentii vor fi reprezentantii in procent de 4,54%. Consideram aceste situatii ca fiind innaceptabile si deloc in concordanta cu principiile procesului de la Bologna”, a declarat Cristian Pantir, presedintele OSUT.
Studentii sunt decisi sa protesteze impotriva acestei legi. Protestul lor a inceput cu amplasarea de steaguri negre pe cldirea Universitatii de Vest. Miercuri, studentii vor trimite prin posta un bilet de avion doar dus inspre Franta, pe adresa ministrului Daniel Funeriu deoarece „o persoana care nu a studiat in Romania nu poate impune o astfel de lege cu multe minusuri”, a declarat Roxana Cioclov din cadrul OSUT. Joi, studentii se pot exprima in scris impotriva Legii Educatiei intr-o carte de onoare care va fi amplasata in holul UVT. Vineri, in ultima zi de protest, studentii vor da foc la 23.000 de carnete de student. „Carnetele pe care le vom arde nu vor fi reale, vor fi doar copii, gestul nostru fiind unul simbolic”, a explicat Roxana Cioclov.