Oameni raniti dupa ce s-au rasturnat cu masina pe un drum din Timis

TIMIS. Accident joi dupa-amiaza pe o sosea din Timis, in urma caruia trei oameni au ajuns la spital.

CITESTE SI: Un roman a dat peste cap circulatia trenurilor in Germania. Intarzieri pentru zeci de garnituri 

Evenimentul a avut loc pe drumul care leaga comuna Stiuca de Zgribesti, unul dintre satele apartinatoare. Soferul unei masini care circula spre comuna a pierdut controlul volanului, masina a patruns pe contrasens, dupa care s-a rasturnat pe marginea drumului.

La fata locului au ajuns pompierii cu o autospeciala de prima interventie, una pentru transport victime multiple si un echipaj SMURD, insa a fost trimisa si o ambulanta SAJ cu medic.

In urma accidentului, trei oameni care se aflau in autoturism au fost raniti, iar tanarul de la volan a avut si el nevoie de ingrijiri medicale.

Un barbat, de 23 de ani, a condus un autoturism pe DJ 584 dinspre Zgribesti spre Stiuca, iar la un moment dat a patruns pe sensul opus de mers si s-a rasturnat.

In urma impactului, cei trei pasageri din autovehicul, respectiv doi barbați de 56 si 44 de ani si o femeie, de 74 de ani, au fost raniti.

Politistii au întocmit un dosar penal sub aspectul savârsirii infracțiunii de vatamare corporala din culpa„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.

Soferul a fost pus sa sufle in aparatul etilotest, care a aratat ca nu bause inainte de aurca la volan.

Foto: Arhiva

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Bosorogi de 23 sa nu mai conduca.