TIMISOARA. Oamenii de afaceri din Emiratele Arabe Unite par interesati de Centrul Logistic Intermodal Cargo care urmeaza sa fie construit pe Aeroportul Traian Vuia din Timisoara.
Astfel, o delegatie din Abu Dhabi a ajuns miercuri la Timisoara si a fost insotita de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, si ministrul secretar de stat Bogdan Mandrescu. Oaspetii au fost intampinati de reprezentantii conducerii aeroportului si au discutat despre posibilitatea unui parteneriat pentru ridicarea terminalului cargo, ce ar transforma aeroportul intr-un puternic nod comercial regional european.
Centrul Intermodal Timisoara, a carui edificare este evaluata la 300 de milioane de euro, ar putea fi dezvoltat pe o suprafata de 65 de hectare si ar oferi facilitati de depozitare si transport, inclusiv pentru marfurile intercontinentale.
”Un parteneriat Timisoara – Abu Dhabi in domeniul dezvoltarii infrastructurii de cargo a Aeroportului International Timisoara ”Traian Vuia” ar fi o oportunitate extraordinara. Acest nou pas in discutarea unei relatii de colaborare deschide perspective foarte serioase. Multumim conducerii ministerului pentru sustinere si pentru oportunitatea creata”, a declarat directorul general al Aeroportului International Traian Vuia din Timisoara, Daniel Stamatovici.
Aceasta este a doua intalnire cu oamenii de afaceri din Emirate, dupa cea din luna iunie.
Pareri
poate va veni cineva competent sa dezvolte aeroportul si orasul. pana acum aeroportul din cluj ne-a luat fata cu mult, si la marfuri si la persoane. nici macar pe litoral nu mai e charter din timisoara. s-au mutat in cluj.
E drept ca Clujul s-a dezvoltat, inclusiv aeroportul, dar faptul ca nu exista charter spre litoralul romanesc nu e neaparat un semn de subdezvoltare. Spre alte mari exista chartere.
din timisoara exista putine plecari , oriunde, chiar si in comparatie cu cluj. tot de competenta si dezvortare tine