‘Oamenii Dreptatii’, un film despre Justitie, cu cei implicati in sistem, poate fi vazut la Timisoara. Intrarea este libera

TIMISOARA. Fara actori, fara vedete, ci doar cu oameni implicati in sistem, care vin si isi spun povestile in fata camerei.

Pelicula „Oamenii Dreptatii” ii aduce sub ochii timisorenilor pe cativa dintre cei implicati in actul justitiei, prin functiile si meseriile pe care le au. Patru judecatori, patru avocati, trei procurori, un notar si un ofiter de politie fac marturisiri impresionante, toti fiind membri ai comunitatii Lideri pentru Justitie.

Filmul „Oamenii Dreptatii” arata fata umana a Justitiei prin intermediul a 13 profesionisti in Drept intervievati de jurnalista Liana Alexandru. Publicul afla cum si-au ales profesia, cum arata o zi din viata lor personala si profesionala, ce cazuri concrete le-au marcat cariera de pana acum, care le sunt fundamentele morale si etice in procesul de luare a deciziilor, ce cred despre empatie, dreptate si adevar, cum privesc schimbarile legislative si presiunile asupra sistemului de justitie.

Regizorul filmului este Monica Lazurean Gorgan, cea care a realizat documentarele „Votul meu”, in 2011, si „Doar o rasuflare, in 2016.”

Proiectia filmului este programata pentru vineri, 19 iulie, de la ora 19.00, la Ambasada, iar intrarea este libera, in limita locurilor disponibile, pe baza inscrierii in formular ce poate fi gasit pe pagina de Facebook a evenimentului.

https://www.facebook.com/leadersforjustice/videos/2568431536513730/

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.